Producătorul şi furnizorul de produse şi servicii alimentare Cargill va închide în acest an unitatea de producţie a uleiurilor vegetale de la Podari (Dolj), intenţionând să se concentreze pe creşterea şi dezvoltarea operaţiunilor agricole pe piaţa locală, inclusiv peactivităţile de producţie de nutreţuri, a anunţat miercuri operatorul.
Astfel, Cargill a încheiat un acord cu Expur, o filială a companiei franceze Sofiproteol, pentru vânzarea activelor sale de presare, rafinare şi îmbuteliere din România. Tranzacţia vizată are ca obiect şi mărcile de uleiuri vegetale îmbuteliate Untdelemn de la Bunica şi Olpo şi o parte din echipamentele de presare, rafinare şi îmbuteliere a uleiului.
“Cargill a luat decizia strategică de a-şi înceta operaţiunile de pe piaţa uleiurilor vegetale din România şi de a se concentra pe creşterea şi dezvoltarea operaţiunilor agricole, inclusiv pe serviciile acordate fermierilor şi pe activităţile de producţie de nutreţuri derulate pe această piaţă. Prin urmare, după vânzarea activelor sale, Cargill îşi va închide unitatea de producţie de la Podari, localitate aflată în sudul României, aceasta nefăcând obiectul tranzacţiei”, se arată într-un comunicat al producătorului.
Cu faţa către fermierii români
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Cargill Oils S.A., Martin Schuldt, a precizat că firma franceză Expur este deja prezentă pe piaţa uleiurilor vegetale din România, iar acordul încheiat cu acesata oferă oportunităţi mai favorabile pentru viitorul acestei afaceri şi al mărcilor sale.
“Cargill are o prezenţă puternică în România, care rămâne o ţară importantă pentru noi din punct de vedere strategic. Vom continua să ne dezvoltăm operaţiunile locale oferind fermierilor diverse produse, servicii, consultanţă şi instrumente financiare. Lucrăm în strâns parteneriat cu industria alimentară şi a nutreţurilor din România, furnizând acesteia materie primă de cea mai înaltă calitate”, a declarat Martin Schuldt.
sursa: Agerpres