Caracteristici meteorologice
Primele zile ale perioadei se vor caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, după care, se va produce o răcire treptată a vremii, aceasta devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -2...9°C la începutul intervalului, mai ridicate cu 1...5°C comparativ cu mediile climatologice şi -5...6°C în ultimele zile, valori apropiate de normalul perioadei.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 1...14°C, în toate zonele de cultură.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -10...4°C, pe aproape întreg teritoriul agricol, valori mai scăzute fiind posibile în nordul şi centrul ţării, favorizând producerea îngheţului la sol.
Sub aspect pluviometric, vor fi posibile precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) în majoritatea regiunilor. De asemenea, izolat, vântul va prezenta intensificări temporare, în cea mai mare parte a ţării.
Caracteristici agrometeorologice
Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori optime, apropiate de optim şi satisfăcătoare, pe întreg teritoriul agricol al ţării.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, la culturile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă se va menţine starea de repaus vegetativ, la scara întregii ţări. Totodată, în condiţiile alternanţei îngheţ-dezgheţ a solului se va putea semnala fenomenul de „descălţare” a plantelor. De asemenea, pe terenurile cu drenaj defectuos, local, vor fi posibile băltiri temporare de apă la suprafaţa solului.
Orzul şi grâul de toamnă, funcţie de data semănatului se vor afla în diferite faze de dezvoltare, respectiv răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%).
Sub aspect fenologic, la cultura de rapiţă se va semnala înfrunzirea, în majoritatea zonelor de cultură.
Pomii fructiferi şi viţa de vie vor înregistra în continuare stadiul de repaus biologic, la nivelul întregii ţări.
În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole specifice vor fi sistate temporar.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor de orz, grâu şi rapiţă, precum şi a mugurilor de rod la speciile pomi-viticole;
• Continuarea lucrărilor de întreţinere (fertilizări cu îngrăşăminte organice, tăieri de rodire) în vii şi livezi;
• Aplicarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă;
• Eliminarea surplusului de apă pe terenurile unde se vor semnala băltiri la suprafaţa solului, prin efectuarea de rigole de scurgere.