A CRESCUT PRODUCȚIA DE MIERE! Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat astăzi că apicultorii vor primi ajutoare, până-n anul 2019, în valoare totală de 97 de milioane de lei. Potrivit secretarului de stat, a crescut producția de miere și numărul familiilor de albine.
Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat astăzi, 6 septembrie 2018, la aniversarea a 60 de ani de existenţă a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA). Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare în Apicultură din Bucureşti, anunță un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii pentru AGROINFO.
Botănoiu a prezentat date despre producția de miere extrasă la nivelul anului 2017 (sursa Eurostat), fiind înregistrate peste 30.000 tone, în creștere față de anul 2016, când au fost realizate 21.202 tone. În ce privește numărul familiilor de albine, se constată, de asemenea, o creștere de la 1.437.394 familii în 2016, la 1.602.453 familii în anul 2017.
De asemenea, secretarul de stat a declarat că pentru Programul Național Apicol 2017-2019 a fost alocată suma de 97.626.000 lei, 32.542.000 lei pentru fiecare an. Sprijinul financiar este destinat pentru achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, mătci şi/sau familii de albine. Mai pot fi procurate cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral sau maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox prin intermediul cooperativelor agricole.
Totodată, Daniel Dumitru Botănoiu a reamintit despre măsurile de încurajare a consumului de miere pentru perioada 2018 – 2020, ”Programul mierea în școli”, care are ca rol principal educarea copiilor cu privire la consumul responsabil de produse din sectorul apicol, precum și susținerea activităților din sectorul apicol.
De acest Program vor beneficia peste 1,4 milioane copii din grădinițe și scoli, dar și toți apicultorii români. Între efectele așteptate se numără stimularea consumului de miere polifloră românească, precum și asigurarea unei trasabilități adecvate prin furnizarea unui borcan de miere cu 350 gr.