CALENDAR MĂSURI DE FINANȚARE! S-a ajuns la fundul sacului cu fondurile europene pentru acest an. Fermierii mai au la dispoziție doar câteva măsuri de finanțare din PNDR 2020 pentru care pot să depună proiecte la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Reprezentanții Comisiei Europene - Direcția generală pentru agricultură, au participat vineri, 21 iunie 2019, la a VIII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020, organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Comitetul de Monitorizare este format din reprezentanți ai partenerilor relevanți (parteneri sociali, asociații profesionale, ONG-uri și reprezentanți ai societății civile) și ai administrației publice centrale și locale și are rolul de a urmări implementarea programului.
A fost prezentat calendarul propus pentru submăsurile PNDR care vor fi lansate până la sfârșitul anului 2019, respectiv:
•Submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”
•Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”
•sM 4.2 GBER MINIMIS - „Sprijin pt servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pt procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”
•sM 9.1 "Înființarea grupurilor de producători"
•sM 9.1a "Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol" sM 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice - irigații"
•sM 19.3 „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală - Componenta A "Asistență tehnică pregătitoare, pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate
•sM 7.4 „Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente”.
Agenda a cuprins și o informare a membrilor Comitetului de Monitorizare privind acțiunile incluse în planul anual de evaluare pentru 2019 și rezultatele înregistrate în implementarea acestuia. Un alt subiect discutat a fost Raportul anual de implementare a PNDR pentru anul 2018, care a fost aprobat de membrii Comitetului de Monitorizare.
La eveniment au fost făcute informări cu privire la stadiul implementării instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului finanțat prin PNDR, precum și la acțiunile derulate în anul 2018 pentru implementarea Strategiei de Informare și Publicitate.
Totodată, agențiile de plăți au prezentat stadiul măsurilor PNDR 2014-2020 și progresele înregistrate în implementarea programului.