METEOROLOGII AVERTIZEAZĂ. 10 județe sunt, în continuare, stăpânite de o arșiță greu de suportat, fenomen care ar fi ucis deja 13 români în ultimele 48 de ore. Canicula se menține și pe parcursul zilei de sâmbătă, 25 iunie, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Aceste regiuni sunt sub cod galben de caniculă. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Bilanțul negru de la începutul acestei veri până acum arată că 13 români, parte mare din ei munceau în câmp, la lucrările agricole, ar fi fost uciși de caniculă. În câmp deschis, pe caniculă, temperatura aerului depășește 50 de grade Celsius și creează o senzație de sufocare, spun specialiștii.
Numai in Vaslui am avut 10 decese din cauza căldurii în ultimele 3 zile, a declarat dr. Dan Ungureanu, medic Spitalul Județean Vaslui, pentru PRO TV.
Medicul Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași, a declarat că niciodată medicii nu s-au confruntat cu atât de mulți pacienți afectați de caniculă.
Orice efort făcut în căldură chiar de o persoana tânără poate fi fatal. Niciodată în existența noastră nu ne-am întâlnit cu așa o avalanșă de cazuri de șoc hipertermic, a declarat dr. Cimpoeșu, pentru aceeași sursă.
Medicii avertizează că este extrem de periculos să se muncească în câmp între orele amiezii când soarele arde cu putere.
Spre deosebire de regiunile apăsate de arșiță, în zonele montane şi submontane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină, spun meteorologii. Avertizarea este pentru ziua de 25 iunie 2016.