Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2
Reclama header after big part 3

AVERTISMENT! FERMIERII MICI ȘI TINERII FERMIERI, BUNI DE PLATĂ!

Publicat: 13 februarie 2019 - 19:45
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

ȘEFUL AFIR AVERTIZEAZĂ! Fermierii mici și tineri fermieri care au beneficiat de sprijin financiar de la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) și care nu și-au stabilit domiciliul în actele de identitate, în termenul prevăzut de lege, pe raza Unității Administrativ Teritoriale (UAT) unde au exploatația agricolă sunt buni de plată. Șeful AFIR, Adrian Chesnoiu, a declarat că acești fermieri vor returna integral sau o parte din banii încasați.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală despre modificările procedurale cu privire la angajamentele pe care trebuie să le îndeplinească în cadrul submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Conform Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89 din 12.02.2019, pentru beneficiarii care nu îşi stabilesc domiciliul şi sediul social în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) în care este înregistrată exploataţia agricolă, respectiv locul de muncă în aceeaşi UAT sau zona limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia, în termen de 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare, dar îndeplinesc aceste condiţii cu întârziere, se va realiza recuperarea parţială a sprijinului.

În urma numeroaselor solicitări primite din partea beneficiarilor celor două submăsuri atât de importante, am făcut toate demersurile necesare pentru a obţine aprobarea Comisiei Europene pentru a nu retrage în întregime sprijinul acordat acestor fermieri. Am depus toate eforturile pentru a permite celor care, din motive obiective, îşi îndeplinesc angajamentele cu întârziere, în termenul de maximum 33 luni sau 57 luni în cazul proiectelor din sectorul pomicol, respectiv până la depunerea celei de-a doua tranşe de plată, să îşi finalizeze investiţiile.

Am făcut aceste modificări pentru a preveni recuperarea integrală a sprijinului financiar de la tinerii fermieri şi a celor cu ferme mici, care îşi îndeplineau cu întârziere angajamentele şi am reuşit să obţinem ceea ce ne-am propus. Însă, aş vrea să accentuez faptul că nerespectarea acestei condiții în termenul de 9 luni, atrage recuperarea parţială, calculată proporțional cu valoarea obiectivului nerealizat, în raport cu procentul de îndeplinire al acestuia. Aceste modificări se aplică tuturor beneficiarilor submăsurilor 6.1 şi 6.3, inclusiv celor care au contracte sau decizii de finanțare încheiate la data aprobării procedurilor,” a menționat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Potrivit instrucţiunilor de plată, beneficiarii trebuie să depună documente relevante (Cartea de identitate a beneficiarului de proiect și Certificatul constatator ONRC) din care să reiasă domiciliul şi sediul social într-una dintre UAT- urile în care exploataţia este înregistrată, în termen de 9 luni de la data semnării Contractului de finanțare, dar nu mai mult de 33 luni sau 57 de luni (pomicultură), respectiv până la depunerea celei de-a doua tranşe de plată. De asemenea, este necesară depunerea documentelor relevante din care să reiasă faptul că reprezentantul legal al proiectului şi-a stabilit locul de muncă în aceeași UAT sau zona limitrofă dacă este cazul, în acelaşi termen.

Având în vedere angajamentele asumate de beneficiari, pentru neîndeplinirea obiectivului în termenul de 33 de luni sau 57 luni în cazul proiectelor din sectorul pomicol, respectiv până la depunerea tranşei a doua de plată,  se va  proceda la recuperarea integrală a sprijinului financiar şi nu se va mai acorda a doua tranşă.

Vizualizat: 9723 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

EUROPARLAMENTAR: FERMIERII NOȘTRI PRIMESC DOAR O TREIME DIN SUBVENȚIILE FERMIERILOR DIN FRANȚA SAU GERMANIA!

EUROPARLAMENTAR: FERMIERII NOȘTRI PRIMESC DOAR O TREIME DIN SUBVENȚIILE FERMIERILOR DIN FRANȚA SAU GERMANIA!

20 octombrie 2020 - 21:27

SUBVENȚII EGALE PENTRU FERMIERII DIN EST ȘI VEST! Subvenția pe suprafață încasată de un fermier din Franța sau Germania are un cuantum mai mare decât subvenția pe suprafață încasată de un fermier din România, Estonia sau Bulgaria. Și asta în condițiile în care toți acești agricultori concurează pe aceeași piață. Un europarlamentar din Estonia a pus astăzi punctul pe i în cadrul ședinței plenare din Parlamentul European, la dezbaterea noilor regulamente pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC).

NOI SUBVENȚII PENTRU CARE MINISTRUL OROS VREA MAI PUȚINI BANI! COMISIA EUROPEANĂ, MAI MULȚI!

NOI SUBVENȚII PENTRU CARE MINISTRUL OROS VREA MAI PUȚINI BANI! COMISIA EUROPEANĂ, MAI MULȚI!

20 octombrie 2020 - 20:25

NOUA POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ! Eco-schemele sunt noile subvenții care-i dau mari emoții ministrului agriculturii, Adrian Oros. Dealtfel, a și declarat că România este în pericol să piardă acești bani în exercițiul 2021-2027. Astăzi, în Parlamentul European, s-a vehiculat un procent de 30% din bugetul plăților directe pentru aceste subvenții. Ministrul Oros a declarat luni la Consiliul Agrifish că se opune stabilirii unui procent obligatoriu pentru eco-scheme.

PLATĂ REDISTRIBUTIVĂ MICI FERMIERI, 10% DIN BUGETUL SUBVENȚIILOR, SPRIJIN CUPLAT, 15% DIN BUGET!

PLATĂ REDISTRIBUTIVĂ MICI FERMIERI, 10% DIN BUGETUL SUBVENȚIILOR, SPRIJIN CUPLAT, 15% DIN BUGET!

20 octombrie 2020 - 15:15

SUBVENȚIILE FERMIERILOR, NEGOCIERI CRUCIALE. La Luxembourg a avut loc luni, 19 octombrie 2020, Consiliul AgriFish(Consiliul Agricultură și Pescuit), la care s-au întâlnit miniștrii agriculturii din țările membre UE. Prin vocea ministrului agriculturii Adrian Oros, România s-a opus cu vehemență plafonării subvențiilor pentru fermele mari.

COMISAR EUROPEAN AGRICULTURĂ: FERMELE MICI SUNT INIMA AGRICULTURII!

COMISAR EUROPEAN AGRICULTURĂ: FERMELE MICI SUNT INIMA AGRICULTURII!

20 octombrie 2020 - 14:26

DIRECT BRUXELLES! Țările care nu au agricultură nu au viitor, iar inima agriculturii sunt fermele mici, a spus astăzi comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare în cadrul dezbaterilor desfășurate în Parlamentul European, Bruxelles, pentru votarea reformei Politicii Agricole Comune 2021-2027.

ACUM! MESAJ URGENT APIA PENTRU FERMIERI!

ACUM! MESAJ URGENT APIA PENTRU FERMIERI!

20 octombrie 2020 - 13:11

MESAJ APIA! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din PNDR 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv.

ÎN DIRECT DE LA BRUXELLES! ASTĂZI, DECIZII URIAȘE PENTRU SOARTA FERMIERILOR!

ÎN DIRECT DE LA BRUXELLES! ASTĂZI, DECIZII URIAȘE PENTRU SOARTA FERMIERILOR!

20 octombrie 2020 - 12:29

ZI MARE PENTRU SOARTA FERMIERILOR ROMÂNI! În acest moment, la Bruxelles, în Parlamentul European, este în plină desfășurare ședința plenară în cadrul căreia este dezbătută și supusă votării reforma Politicii Agricole Comune 2021-2027. Subvenție de 2.000 de euro pentru fermele mici, subvenții mai mari pentru tinerii fermieri, banii PAC să fie direcționați spre fermierii autentici, reducerea pesticidelor, plafonare subvenții, sunt câteva dintre subiectele dezbătute până la ora publicării acestui articol.

SUBVENȚIA DE LA APIA MI-O IA PRIMĂRIA PE PĂȘUNE!

SUBVENȚIA DE LA APIA MI-O IA PRIMĂRIA PE PĂȘUNE!

20 octombrie 2020 - 10:18

PĂȘUNEA, NECAZUL CEL MARE AL CRESCĂTORULUI. Cele mai multe mesaje pe care le primește AGROINFO vin de la crescătorii de animale care se plâng de modul de atribuire al pășunilor. Mulți crescători nu au pășune, iar cei care au reușit să încheie un contract de închiriere cu primăriile pentru un petec de pășune sunt nemulțumiți de valoarea chiriei, a redevenței stabilită pe hectarul de pășune de către consiliile locale. Sunt și localități unde consiliile locale au decis o taxă de pășunat pe cap de animal, nu pe hectar.

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 20 - 26 OCTOMBRIE 2020!

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 20 - 26 OCTOMBRIE 2020!

20 octombrie 2020 - 08:01

Caracteristici meteorologice. Vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a țării. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 2...14°C în prima parte a perioadei, limite apropiate de mediile climatologice şi 5...19°C în restul zilelor, abaterile termice pozitive fiind de 1...8°C, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 11...24°C, în aproape toate regiunile agricole.

AJUTOR DE 90.000 DE LEI PENTRU CRESCĂTORII DE BOVINE, OVINE ȘI CAPRINE!

AJUTOR DE 90.000 DE LEI PENTRU CRESCĂTORII DE BOVINE, OVINE ȘI CAPRINE!

20 octombrie 2020 - 06:43

SPRIJIN FERMIERI. Crescătorii de bovine, ovine și caprine din județul Harghita pot să acceseze ajutorul financiar acordat în cadrul ”Programului anual de sprijinire a asociaţiilor din judeţul Harghita”. Programul este derulat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean, iar bugetul total al programului pentru anul 2020 este de 150.000 de lei.

SUBVENȚIE DIRECTĂ PE FAMILIA DE ALBINE!

SUBVENȚIE DIRECTĂ PE FAMILIA DE ALBINE!

19 octombrie 2020 - 14:19

SCRISOAREA APICULTORILOR ROMÂNI CĂTRE BRUXELLES! Apicultorii români i-au scris, săptămâna trecută, comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Ei cer acordarea unei subvenții directe pe familia de albine.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Costy
|
02. 13, 2019. Wednesday 23:49
Dar când se dă bani pe măsura 6.3 pe anul 2018? Mai este puțin și trebuie să înceapă lumea cultivarea legumelor și nu are bani.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Ce trebuie să ştii înainte să începi un proiect horticol

Ce trebuie să ştii înainte să începi un proiect horticol

Pentru demararea unui proiect în domeniul horticol pentru construirea de sere sau solarii este necesară urmărirea unor "paşi" relativ simpli dar de foarte multe ori mai puţin cunoscuţi. Ciprian Suciu, consultant oferă câteva sfaturi pentru cei care vor să înceapă un proiect horticol prin accesarea de fonduri europene. Specialiştii Brinkman oferă proiecte tehnice complete în domeniul horticol.

Interviu cu Ciprian Suciu, consultant.

Reporter: Gheorghe Ghişe

Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! Fermy Show - Tratamentul la sămânță

Bancul zilei

Drumul spre casă

Drumul spre casă
Un beţiv, în drum spre casă, se împiedică şi cade. Se ridică cu greu, porneşte şi iar cade. Detalii