Vă reamintim că data de 31 iulie 2017 este termenul limită pentru depunerea cererilor pentru subvenţia la motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrul II, 2017.
Ajutorul de stat la motorină se acordă prin rambursarea diferenţei dintre acciza standard la motorină şi acciza redusă practicată la motorina folosită în agricultură. Pentru anul 2017, valoarea ajutorului de stat este de 1,4185 lei/litru.
MAI PUŢINI BANI!
Dacă în 2016, valoarea acestei subvenţii era de 1,7975 de lei/litrul de motorină, anul acesta, fermierii români vor primi 1,4185 de lei/litrul de motorină. Ministerul Agriculturii explică de ce este o valoare mai mică într-un comunicat transmis AGROINFO!
Rata standard a accizei pentru anul 2017 de 1518,04 lei/1000 litri este cu 20% mai mică faţă de anul 2016. Întrucât rata redusă a accizei a rămas aceeaşi, respectiv de 99,498 lei/1000 litri (calculată după formula 21 euro/1000 x 4,7380 lei = 99,498 lei/1000 litri, potrivit prevederilor Directivei 96/2003/CE), diferenţa dintre rata standard si rata redusă este mai mică în 2017 decât în 2016. Ca atare, şi valoarea nominală a subvenţiei va scădea de la 1,7975 lei/litru motorină la 1,4185/litru motorină.
Astfel, această reducere a cuantumului nominal a susţinerii financiare pe care o acordă Ministerul Agriculturii este rezultatul aplicării prevederilor Codului Fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, în contextul menţinerii cotei reduse de acciză la nivelul de 21 de euro, potrivit Directivei 96/2003/CE.
Ce valori s-au utilizat pentru stabilirea sumei, citiţi AICI!