SUBVENȚIE APIA PE SUPRAFEȚE MAI MICI DE UN HECTAR! Asociaţiile micilor producători agricoli din Europa vor ca autoritățile să dezvolte programe de subvenționare a gospodăriilor de la sate. Propun ca fermele mari să beneficieze de subvenții limitate la cel mult 200.000 de euro, iar acest plafon să apară în viitoarea Politică Agricolă Comună după 2020.
Asociaţiile cer ca în viitorul buget european pentru agricultură să existe programe noi prin care să fie subvenționate gospodăriile de la sate unde ţăranii au şi mai puţin de un hectar, suprafață pe care cultivă cereale, porumb, etc. În prezent, una dintre condițiile pentru încasarea schemei unice de plată pe suprafață (SAPS) și a celorlalte scheme care compun subvenția pe suprafață este exploatarea a minim un hectar.
“Trebuie spus că 40% dintre agricultorii europeni, din cei 11 milioane de agricultori, nu sunt acum eligibili pentru plata subvenţiilor prin plățile directe”, spune Jose Miguel Goncalves, reprezentantul Confederaţiei Europene Via Campesina.
“Este o discuţie foarte intensă despre cât va fi bugetul Politicii Agricole Comune, iar asta vor decide prim-miniştrii şi Parlamentul European la finalul acestui an. Am scos în evidenţă importanţa de a aloca mai mulţi bani pentru fermele mici şi mijlocii”, spune Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură
Subiectul sensibil al plafonării subvențiilor pentru fermele mari, care nu este, se pare, închis în Europa chiar dacă Ministerul Agriculturii a anunțat triumfător că s-a renunțat la plafonare, și modul în care vor fi acordate plățile directe în noul exercițiu financiar, post 2020, au fost dezbătute și la București, pe 4 iunie 2019, la Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii din toate statele membre UE.
Sursa TVR1