Fermierii vor afla, până cel târziu săptămâna viitoare, care sunt normele metodologice ale Ordonanței care stabilește schemele de plată, spune Mihai Puțintei, șeful APIA.
“Așteptăm să apară Ordinul de ministru ca să putem să facem normele metodologice. Acestea conțin toate criteriile de eligibilitate, condiții și cine sunt beneficiarii schemelor de plată.”
În Pilonul 1 sunt șapte tipuri de scheme de plată: plata pe suprafață (SAPS); ajutorul național tranzitoriu (o plată decuplată de producție, care se aplică regresiv până-n 2020); plata redistributivă (5 euro/ha pentru cei care au suprafețe între 1 și 5 ha și 45 de euro/ha pentru cei cu suprafețe între 5 și 30 ha); plata pentru practici benefice pentru mediu sau greening (scopul ei este îmbinarea producției în agricultură cu protecția mediului, fermierii care au între 10 și 30 ha vor trebui să aplice obligatoriu o cultură diversificată din două culturi, iar cei cu peste 30 ha o cultură diversificată din trei culturi); plata pentru tinerii fermieri (plată suplimentară pentru fermierii sub 40 de ani pentru primele 60 ha); sprijin cuplat de producție ( se dă pentru soia, lucernă, mazăre pentru procesare, fasole boabe, cânepă, orez, tomate și castraveți pentru procesare, fructe pentru procesare, sprijin pentru sere și solarii, iar în sectorul creșterii animalelor pentru capre, oi, vaci, bivoli); plata simplificată pentru micii fermieri (un fermier care primește maxim 1.250 de euro nu se mai supune nici obligativității de a fi fermier activ și nici condițiilor de greening).
Secretarul de stat George Turtoi amintea că mai sunt câteva acte normative de aprobat de către Executiv pentru bunul mers al PNDR: hotărârea de Guvern care fixează cadrul de implementare PNDR 2014-2020 și hotărârea prin care sunt alocate bugetele pentru schemele de plată.