UN ANGAJAMENT PREA MARE PENTRU APIA. Sistemul informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-ar fi dat iar peste cap în ultimele zile. 11 august pentru autorizarea sprijinului cuplat la vite de carne, un nou termen ratat. Ajutoarele naționale tranzitorii parcurg drumuri lungi și anevoioase până la buzunarul fermierului. Băncile ar pune și ele bețe-n roate. În acest hățiș, APIA bate pasul pe loc la plata SUBVENȚIILOR, spune fermierii supărați foc!
Fermierii care au făcut greva foamei timp de două zile în fața Ministerului Agriculturii sunt gata să se reîntoarcă la posturi. Costel Caraș, crescător de vaci de lapte din localitatea Brănești, Ilfov, și-a făcut cunoscută intenția pe Facebook.
Imediat, s-a înscris pe listă și Dumitru Grigorean, crescător de vaci de carne din Suceava. Ambii sunt și lideri ai fermierilor, primul este vicepreședintele Asociației Holstein.Ro, cel de-al doilea este președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne. Paul Cristescu, fermier din Caraș Severin, ne-a mărturisit, în această dimineață de vineri, 12 august, că este dezamăgit și că nu înțelege ce se întâmplă.
De câteva minute, Costel Caraș a postat pe pagina sa următorul text:
PRIMUL MINISTRU, MINISTRU AGRICULTURII, DIRECTORUL APIA: 95% din bani până luni, 15.08.2016. Declarațiile au fost făcute cu hotărâre și convingere. Și ca să folosesc un termen iubit de APIA, fără echivoc.
Cum se va întâmpla această minune când:
1. Softurile, pentru toate schemele, nu au mers deloc ieri și nu merg nici azi.
2. Formularul F2(ieșire animal către abator) nu a fost introdus încă în sistem.
3. Comunicarea între APIA și bănci este deficitară
4. Plățile la ANT au un traseu anevoios
5. Foarte mulți fermieri au probleme în dosar, nu au fost notificați și așteaptă liniștiți banii
6. Pentru fermierii in control nu s-au deblocat plățile.
Sunt numai câteva cauze care mă determină să spun cu hotărâre: data de 15.08.2016 nu este fără echivoc, este cu echivoc domnilor. ECHIVOC(dex) = care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic.
Fermierul Costel Caraș primește zilnic raportările APIA despre plata subvențiilor din zootehnie. Conducerea Agenției de Plăți îi trimite conștiincioasă situațiile cu autorizarea sumelor la plată, cu sumele transferate pe toate schemele de ajutor din zootehnie, aferente anului 2015.