STOP CAMPANIE CERERI UNICE 2018! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat ieri, 15 mai, Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2018, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de de 866.749 cereri, pentru o suprafața declarată la plată de 9.638.937,67 hectare, anunță APIA, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Județele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344 cereri), Bihor (36.432 cereri), Maramureș (34.383 cereri) și Botoșani (34.176 cereri). În ce privește județele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată avem județele Timiș (527.762,46 ha), Constanța (495.029,96 ha), Teleorman (419.661,07 ha), Dolj (418.818,68 ha) și Călărași (375.232,41 ha).
Informăm că, în perioada 16 - 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot să facă modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018, fără aplicarea de penalităţi.
În conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca începând cu luna iunie 2018 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel:
“b) în intervalul 4 iunie – 4 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014;
c) între 5 iulie – 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
d) plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
e) plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 1 decembrie 2018 - 31 martie 2019.”
Reamintim că sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
LISTA CERERILOR UNICE DEPUSE ÎN FIECARE JUDEȚ ȘI SUPRAFEȚELE SOLICITATE LA PLATĂ!