PROCENT URIAȘ LA PLATĂ. Aproximativ 80% din fermierii români și-au primit deja subvențiile agricole pentru campania 2016, a anunțat, sâmbătă, ministrul agriculturii, Petre Daea, la Suceava.
Mi-a rămas încrustată în minte o cifră. La 1.785 de fermieri cu drept de a primi subvenție, anul trecut, aceste subvenții le-au primit în luna august și septembrie, iar acum, până la această dată, 1.418 dintre ei au primit subvențiile. Este un efort al Guvernului, un efort al statului pentru a deplasa sume importante din bugetul țării către fermieri, în așa fel încât lucrările să se execute la timp și dreptul fiecărui fermier să fie onorat. (...)
Este primul obiectiv pe care l-a impus Guvernul, prin programul de guvernare aprobat de Parlamentul României, și va rămâne primul obiectiv, pentru a acorda la timp subvențiile pentru fermierii români, a spus ministrul Petre Daea.
Șeful de la Agricultură susține că, pentru prima oară în România, subvențiile sunt plătite din 23 februarie.
Procentul la plată, anunțat de ministrul agriculturii, e posibil să includă și listele cu fermierii doar autorizați la plată, dar pentru care banii din subvenții nu au fost încă transferați în conturile bancare. Transferul între APIA, trezorie și băncile comerciale, unde sunt deschise conturile fermierilor, durează, în medie, aproximativ 5 zile, a spus Adrian Pintea, director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Ministrul agriculturii a participat sâmbătă, 11 martie 2017, la ceremonia de instalare în funcție a noului prefect de Suceava, Mirela Adomnicăi.
Sursa: Agerpres