450.000 DE FERMIERI VOR PRIMI, ÎN PRIMELE ZILE, AVANSUL DIN SUBVENȚIILE APIA! Consecvent promisiunii sale că fermierii români vor primi avansul din subvențiile APIA în primul minut al zilei de 16 octombrie 2018, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri că deja sunt pe flux 450.000 de dosare pentru subvenții.
Petre Daea susține că angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din toată țara au finalizat pe 1 octombrie 2018 verificările în teren la fermele care solicită subvenții pentru campania 2018, astfel nu ar mai exista nicio piedică în acordarea avansului la subvențiile pe suprafață și avans din sprijinul cuplat pentru ovine și caprine, începând cu data promisă, 16 octombrie 2018. La plata avansului ar intra și fermierii care au fost prinși în eșantionul de control clasic, pe teren.
Au încheiat controlul pe data de 1 octombrie, iar acum pot să dea subvenţiile pe data de 16, la minutul 1, de la cumpăna nopţii. (...) În primele zile sunt pregătiţi acum, pentru primele operaţiuni, 450.000 de fermieri din 866.000. Nu poţi să dai banii toţi într-o zi, că este imposibil acest lucru, avem aproape un milion fermieri, este cel mai mare număr de exploataţii în România şi România este singura ţară din UE care nu a solicitat prelungirea depunerii cererilor şi este prima ţară din UE la accesarea fondurilor europene, a spus ministrul agriculturii.
Ministrul Petre Daea a participat vineri, la Salcia, în judeţul Mehedinţi, la repornirea unei amenajări de irigaţii, ce deserveşte 5.530 de hectare de terenuri agricole.
Sursa: Agerpres