AFIR VĂ ANUNȚĂ! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, un model de cerere pentru emiterea autorizației de mediu pentru beneficarii submăsurilor (sM) 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Modelul de cerere este disponibil în cadrul secţiunii „Informații Utile”, subsecţiunea „Tipizate”.
Ca urmare a solicitărilor venite din partea beneficiarilor submăsurilor 6.1 si 6.3, prin care ni s-au semnalat problemele întâmpinate în obținerea documentelor de mediu pentru depunerea ultimei tranșe de plată, am stabilit în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și ai Gărzii Naționale de Mediu să punem la dispoziția beneficiarilor noștri modelul de cerere pentru emiterea autorizației de mediu, agreat de către aceste instituții. Doar având un dialog permanent și deschis cu beneficiarii PNDR 2020 și cu instituțiile statului care au atribuții în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, putem veni în sprijinul tuturor acelor beneficiari care ne semnalează dificultăți în implementarea proiectelor, a precizat directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Daniel Crunțeanu, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
De la demararea PNDR 2020 și până în prezent, AFIR a încheiat 9.753 de contracte de finanțare cu tinerii fermieri (sM 6.1), în valoare de peste 400,4 de milioane de euro și a acordat plăți către aceștia în valoare de 305,7 milioane de euro. De asemenea, pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3), AFIR a semnat 5.579 de contracte de finanțare în valoare de aproximativ 83,7 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate către micii fermieri este de peste 59,2 milioane de euro, până în acest moment.