Deşi zăpada căzută în această iarnă a contribuit la refacerea rezervei de umiditate din sol, România va avea un an agricol mai greu, dacă spre finele lunii aprilie şi în luna mai nu vor exista precipitaţii, a spus, în cadrul unui forum de specialitate, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
„Fără acest strat de zăpadă căzut în iarnă, după părerea mea, producţia agricolă era compromisă total. Faptul că a fost acest strat de zăpadă, din punct de vedere pedologic, mai avem o şansă. Problema este ce facem atunci când ni se solicită să spunem dacă este secetă sau inundaţii. Încerc o argumentaţie logică. În ianuarie şi februarie am avut cantităţi mari de precipitaţii, mai mari decât normale. În martie, stăm foarte rău, cu precipitaţii de sub 10 l/mp. Mai sunt câteva zile şi precipitaţiile vor fi slabe şi nu vom depăşi 10 l/mp. Răspunsul meu la întrebarea dacă va fi secetă în România este că, dacă la sfârşitul luni aprilie şi în luna mai nu plouă va fi un an mai greu decât în 2007. Dacă luna aprilie nu va semăna cu martie din punct de vedere al precipitaţiilor, putem spune că vom avea un an agricol bun, nu foarte bun, pentru că deja se ştie că rapiţa este compromisă”, a explicat Sandu.
Prognoza ANM nu exclude seceta de primăvară
Potrivit şefului ANM, în ceea ce priveşte prognoza pe următoarele trei luni, cantităţile de precipitaţii din România vor fi apropiate de normele climatologice, însă acest lucru nu exclude seceta. „Ce ne spun prognozele pe trei luni? Cantităţile de precipitaţii pe România vor fi apropiate de normele climatologice. Dacă se realizează aceste prognoze, din punct de vedere pedologic, avem o şansă. În momentul de faţă, stratul de zăpadă a refăcut rezerva de umididate în sol şi nu stăm rău. Problema mea este seceta hidrologică şi aceasta nu va putea fi eliminată. Dunărea va creşte în perioada următoare până pe la 5.000 mc/s, dar tot sub norma multinuală a lunii martie”, a adăugat Ion Sandu.
Meteorologii ne avertizează asupra situaţiei, menţionând ambele fenomene extreme: seceta şi inundaţiile. „Situaţia este atât de grea încât este posibil să avem şi inundaţii, şi secetă. Acea cantitate de precipitaţii de 60 l/mp care ar fi suficientă pentru rezerva de umiditate, poate să cadă într-o zi. În ziua respectivă vom avea inundaţii şi în restul lunii secetă. Când Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o avertizare de precipitaţii de peste 30l/mp, în acele zile în zonele de munte şi de deal pot apărea inundaţii. Fără acele precipitaţii, numai stratul de zăpadă nu poate produce aşa ceva. Vom exprima un punct de vedere la finele lunii aprilie, pe această temă”, a menţionat Sandu.
Vremea în următoarele două săptămâni
Acesta a adăugat că în următoarele două săptămâni temperaturile vor fi în limitele normale, iar precipitaţiile nu vor fi însemnate. „Prognoza pe două săptămâni ne arată că temperatura maximă va fi de peste 10 grade şi minimă de zero grade. Nu vor fi precipitaţii însemnate. Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă. Vor fi ploi slabe, mai ales în estul ţării şi la munte şi în zonele de deal, cu probabilitate mai mare între 25 şi 27 martie”, a afirmat directorul general al ANM.
„Vremea, clima şi apa - motoarele viitorului nostru sustenabil în context global” este tema unui forum dedicat zilei de 22 martie - Ziua Mondială a Apei şi împlinirii a 62 de ani de la intrarea în vigoare a datei de 23 martie ca Ziua Mondială a Meteorologiei.
sursa: Agerpres