Alt an, alte provocări

În acest an, una dintre cele mai secetoase zone ale ţării - regiunea de sud-vest - a avut precipitaţii cât pentru doi ani; în câteva judeţe din Oltenia, puhoaiele de apă au măturat tot ce au întâlnit în cale. În schimb, în judeţe precum Bihor şi Satu Mare, vara s-a instalat cu o secetă total nepotrivită pentru această zonă şi pentru începutul sezonului cald.
În agricultură, rămâne de înţeles, o dată în plus, că fermierii care nu se adaptează, cei care nu înţeleg că trebuie să găsească soluţii, mereu altele, nu au doar de suferit, ci riscă să piardă tot ce strâng cu atâta greutate.

În anul agricol precedent, toamna dusă până spre Crăciun a pus fermierul român în faţa unei situaţii greu de anticipat: culturi de toamnă dezvoltate mult peste normal, cu densităţi care au favorizat bolile şi cu necesităţi total diferite pentru fertilizări şi tratamente fungice. Una peste alta, la ieşirea din iarnă au fost speranţe pentru producţii record, dar care la treierat nu s-au adeverit; primăvara nu a fost în armonie cu toamna şi cu iarna, fiind, în cele mai multe locuri, prea umedă şi prea rece, iar plantele de grâu nu au avut cele mai bune condiţii de dezvoltare. Efectul s-a văzut în recolta de păioase, dar şi la startul culturilor de primăvară. Plantaţiile din jumătatea sudică a Moldovei au suferit foarte puternic în perioada răsăritului şi a dezvoltării timpurii, din cauza ploilor ce nu se mai opreau şi a amplitudinilor mari de temperatură.
Iarna foarte caldă, care a făcut ca în cea mai mare parte a ţării pământul să nu îngheţe în acest an, a cauzat şi un atac nemaiîntâlnit de şoareci de câmp. Suprafeţe enorme de rapiţă de toamnă, de cereale păioase şi chiar de floarea soarelui şi de porumb au fost afectate. Mulţi fermieri au încercat să lupte cu invazia, dar s-a văzut că nu suntem pregătiţi pentru asta. Şi acum când au răsărit noile culturi de toamnă, atacul este şi mai intens, punându-se problema unei intervenţii centralizate, a unei campanii de combatere care nu poate fi redusă la nivel de solă sau de fermă.

Dar pentru că trebuie să privim în faţă cu optimism şi cu speranţă, în efortul de a face ca lucrurile bune să se întâmple, de a fi lângă fermierul care este nevoit să le treacă pe toate, producătorii de seminţe trebuie să-i ofere acestuia nu doar produse, ci şi soluţii pentru activitatea lui. De exemplu, la porumb, venim cu noi hibrizi care să îmbrace în comportamentul lor, în răspunsul lor prin productivatate, o cât mai mare parte din variabilele (vreme, sol, inputuri, tehnologie de creştere) pe care fermierul le are în ecuaţia producţiei.
Anul acesta, ca şi până acum, fermierii au făcut tot ce au ştiut şi tot ce au putut pentru ca prin uniunea lor cu pământul să reuşească în această continuă luptă cu viaţa pentru viaţă. Şi au reuşit. Ceea ce nu au putut controla până acum, le rămâne să stăpânească în viitor, ceea ce nu au învăţat, vor învăţa. Nu e suficient să ştie cum să aplice o tehnologie, cum să păstreze apa în sol, la ce desimi să semene sau când să pună în pământ un hibrid sau altul pentru a-l plia cât mai bine pe condiţiile concrete din fermă. Dincolo de practica agricolă, ei sunt datori să înveţe cum să se unească pentru a lupta cu vremea, cu natura, dar mai ales cu vremurile. Şi vremea, şi vremurile îi pun faţă în faţă cu noi provocări. Una dintre cele este preţul de vânzare a producţiilor. Toţi suferă, mulţi vor fi decapitalizati, mulţi sunt nevoiţi să îşi amâne visurile şi speranţele de tehnologizare sau de diversificare a activităţii lor, dar toţi învaţă că doar uniţi pot deveni o forţă care să fie luată în seamă.