Pe 15 noiembrie, într-un cadru festiv creat cu sprijinul nemijlocit al ICDP Mărăcineni, industria producătorilor de PPP și-a prezentat concertat eforturile pentru sprijinirea Inițiativei de Utilizare Durabilă (SUI)prin creearea unui centru demonstrativ pentru bune practici în utilizarea PPP.
La ICDP Mărăcineni, în vederea lansării acestui important proiect, s-au adunat industria PPP împreună cu presa și câțiva utilizatori importanți de produse fito-sanitare, alături de Luiz Saramago, managerul pentru Europa al Safe Use Initiative (SUI), președintele de onoare AIPROM Gheorghe Boțoman (președinte și al Federației Cartoful din România), directorul general al Autorității Fito-Sanitare, Doina Băiculescu, directorul Direcției Fito-Sanitare, Iustina Dina și mulți alți observatori importanți. Nu pot să nu amintesc prezența directorului de strategii și dezvoltare Adama, Florin Constantin, care a fost alături de colegii săi din industrie cum nu pot trece peste prezența directorului AISR, Antonia Ivașcu.
O frumoasă surpriză a venit din partea Agricost IMB, care prin șeful departamentului de tratamente fitosanitare a transmis invitația, către AIPROM, de a se constitui un al doilea astfel de centru pe platforma celei mai mari exploatații agricole din UE. Acolo unde 18 ingineri se ocupă de fiecare tratament efectuat de cele 18 instalații de efectuat tratamente fito-sanitare fabricate de constructorul American John Deere. Este de remarcat că Agricos folosește anual circa 750 t PPP în valoare de 7,5 milioane euro returnând spre reciclare sau distrugere, prin programul AIPROM, SCAPA, circa 60 t ambalaje folosite.
Bayer Crop Sciences a adus în centrul de la Mărăcineni 3 unități Phytobac pentru anihilarea efluenților rezultați în urma aplicării tratamentelor cu PPP iar Syngenta a construit o platformă integrată pentru managementul efluenților rezultați în urma clătirilor utilajelor în premieră pentru România. Apoi Ovidiu Ranta, de la UASMV Cluj, a prezentat pe larg rolul duzelor în managementul tratamentelor fito-sanitare, cu exemple practice atât în standul pregătit și cunoscut fermierilor din România (toate expozițiile organizate de DLG Intermarketing beneficiind de aceste prezentări de-a lungul ultimilor ani) cât și afară, prin testarea în parametrii reali. Tot Ovidiu Ranta a prezentat și dispozitivul Easy Flow, fabricat de Agrotop în colaborare cu Bayer Crop Sciences, care este un sistem de transfer închis a produselor PPP din recipiente în mașinile de stropit. Dispozitiv care permite și clătirea ambalajului în vederea reciclări în același timp.
Centrul de excelență de la ICDP Mărăcineni este o inițiativă care vine să întărească eforturile industriei în promovarea bunelor practice printre utilizatori în așa fel încât toată lumea să fie expusă cât mai puțin în fața eventualelor riscuri. Așa cum sublinia bine Andrei Măruțescu, director comunicare Syngenta, „riscuri există la tot pasul, important este să le manageriem cu atenție”!