Sub aspect termic, în acest interval va predomina o vreme mai caldă decât în mod normal la nivelul întregii țării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -7...11°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...11°C în cea mai mare parte a țării.
Temperatura maximă a aerului se va încadra între 0...14°C pe întreg teritoriul agricol al țării.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -13...7°C la scara întregii țării.
Local sunt posibile precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări ale vậntului, în majoritatea regiunilor agricole.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, se va menţine în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, la nivelul întregii ţări.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, culturile de toamnă şi speciile pomi-viticole se vor afla în stadiul de repaus vegetativ, în aproape toată ţara. Pe suprafetele agricole fară strat protector de zăpadă, unde temperaturile minime din aer vor scădea sub pragurile
biologice critice de rezistentă (T min≤-10...-15°C) ale plantelor vor fi posibile vătămări ale aparatului foliar prin îngălbeniri/arsuri ale vârfului frunzelor.
Culturile de orz şi grâu de toamnă, înfiinţate în epoca optimă, vor înregistra fazele de răsărire, formare a frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%), în majoritatea teritoriului agricol al ţării.
Cultura de rapiţă se va situa în faza de dezvoltare a aparatului foliar. Pomii fructiferi şi viţa de vie din toate plantaţiile se vor afla în repaus vegetativ. Pe ansamblu, lucrările agricole de sezon vor fi întrerupte temporar.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la speciile de toamnă, precum şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa de vie;
• Lucrări de intreţinere in plantatiile pomi-viticole
• Administrarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă semănate în epoca optimă. sursa: ANM