KWS+
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

AGRICULTURA VIITORULUI se dezvoltă pe VERTICALĂ

Publicat: 29 august 2016 - 12:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

De ceva vreme se tot vorbeşte despre urbanizarea agriculturii şi cum va putea susţine aceasta explozia demografică pe care mulţi ne-o prezintă ca pe ceva îngrijorător.

Acest concept este foarte prezent astăzi în vestul Europei, unde au apărut comercianţi care vând legume sau fructe cultivate în spaţii închise, chiar în interiorul magazinelor, făcându-le astfel mult mai accesibile publicului şi fără întrerupere pe tot parcursul anului, independent de condiţiile climatice din exterior.

urbanizarea-agriculturii_b

Una dintre tehnologiile care stau la baza acestui fenomen a fost dezvoltată de specialiştii companiei Philips, recunoscută pentru ideile sale inovatoare din domeniul high-tech. O divizie întreagă se ocupă cu dezvoltarea de soluţii tehnice pentru horticultură, aşa cum aveam să aflu în cadrul vizitei pe care am efectuat-o la invitaţia preşedinţiei olandeze a Uniunii Europene.

Aflaţi mai multe despre agricultorul urban şi ferma din oraş din revista Ferma, ediţia 1-14 septembrie 2016!

Vizualizat: 1794 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

APIA: Calcul subvenția APIA pe pășune pentru acest an!

APIA: Calcul subvenția APIA pe pășune pentru acest an!

13 iunie 2021 - 06:51

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) acordă și anul acesta subvenția pe pășune. Doar fermierii care au depus cererea unică de plată și care îndeplinesc mai multe condiții și vor depune anumite documente vor încasa acești bani. Schemele de plată care intră în calculul subvenției APIA pe pășune astfel încât să crească suma pe hectar acordată de APIA.

Oros (MADR): 986 de rachete antigrindină lansate în ultima săptămână!

Oros (MADR): 986 de rachete antigrindină lansate în ultima săptămână!

12 iunie 2021 - 19:07

Un număr de 214 rachete antigrindină au fost lansate în ultimele 24 de ore din punctele de lansare Prahova şi Oltenia, în ultima săptămână în ţară fiind lansate 986 de rachete antigrindină, mai mult de jumătate din consumul din acest sezon, a anunţat sâmbătă dimineaţa, pe pagina sa de Facebook, ministrul agriculturii, Adrian Oros.

Fermierii care cer subvenții APIA, verificați de patru instituții diferite!

Fermierii care cer subvenții APIA, verificați de patru instituții diferite!

12 iunie 2021 - 10:12

Controalele în fermele vegetale și de animale care cer subvențiile APIA aferente acestui an sunt făcute de patru instituții: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Autoritatea Națională Fitosanitară.

Ce salariu are, de fapt, ministrul agriculturii Adrian Oros

Ce salariu are, de fapt, ministrul agriculturii Adrian Oros

12 iunie 2021 - 08:12

Conform declarației de avere, ministrul agriculturii Adrian Oros câștigă lunar două salarii mai mult decât decente. Șeful MADR deține terenuri în județul Cluj, o casă și două apartamente. Dar are și o datorie mare la bancă, scadentă în 2033.

Ordin ministrul agriculturii: Schemă de ajutor de minimis!

Ordin ministrul agriculturii: Schemă de ajutor de minimis!

11 iunie 2021 - 19:59

Ministerul Agriculturii a publicat astăzi, pe site-ul oficial, un proiect de Ordin pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1353/2018 pentru instituirea schemei de ajutor de minimis ”Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”.

Șeful APIA astăzi: Subvențiile APIA, în conturile fermierilor până la data de 30 iunie 2021!

Șeful APIA astăzi: Subvențiile APIA, în conturile fermierilor până la data de 30 iunie 2021!

11 iunie 2021 - 18:12

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a convocat astăzi, 11 iunie 2021, în ședință șefii centrelor județene APIA. Principalul subiect a fost autorizarea la plată a subvențiilor aferente anului de cerere 2020. Banii, în conturile fermierilor până la termenul limită de 30 iunie 2021. Alte subiecte au vizat verificările pe care le demarează APIA pentru cererile fermierilor depuse anul acesta.

Urgent APIA!

Urgent APIA!

11 iunie 2021 - 06:57

Plata subvențiilor APIA 2021. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) avertizează fermierii, crescătorii de animale că doar astăzi, 11 iunie 2021, mai pot solicita subvențiile agricole aferente acestui an. După data de 11 iunie 2021, APIA nu mai primește cererile fermierilor.

Fermierii români strâng rândurile!

Fermierii români strâng rândurile!

10 iunie 2021 - 22:03

Marți, 8 iunie 2021, Asociația Producătorilor Agricoli Dobrogeni (APAD) a semnat acordul de aderare la Asociația Producatorilor de Porumb din Romania, devenind membră cu drepturi depline a acesteia, anunță un comunicat al Asociației Producătorilor de Porumb transmis pentru Agroinfo.

Comunicat APIA de astăzi! Subvenții APIA plătite în avans!

Comunicat APIA de astăzi! Subvenții APIA plătite în avans!

10 iunie 2021 - 20:42

Plata în avans a subvențiilor agricole! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță astăzi că eliberează în continuare adeverințe APIA pentru fermierii, crescătorii de animale care vor să încaseze în avans subvențiile cuvenite pentru anul 2021 prin contractarea de credite bancare.

R-ainbow: Piaţă agricolă online, fără intermediari!

R-ainbow: Piaţă agricolă online, fără intermediari!

10 iunie 2021 - 11:31

Cum să vă vindeţi produsele online, în toată lumea! Platforma R-ainbow reprezintă o piaţă de desfacere internaţională unică, ce oferă acces direct între fermier şi cumpărător, fără intermediari. Înscrierea pe platformă este gratuită! Aflaţi cum funcţionează!

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

În Ferma Wagner, roboții își scot singuri cheltuiala! Pornind de la un efectiv matcă de numai 18 vaci, câte existau în fermă la momentul în care a preluat frâiele acestui business, Virigil Andru deţine astăzi o turmă de 140 de animale iar tehnica robotizată de muls, pe care a achiziţionat-o recent, îi conferă avantajul de a funcţiona cu un număr foarte mic de angajaţi. De altfel, robotul de muls DeLaval, pentru care a plătit aproximativ 130.000 de euro, reprezintă cea mai mare şi cea mai importantă investiţie din fermă, asigurând azi mulsul a 60 de vaci, cu o producţie medie zilnică de 27 de litri de lapte pe cap de animal. 

Reporter: Liviu Gordea
Imagine: Daniela Radiș

Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000 Grădina lui Piper - o livadă intensivă, irigată și protejată KRONE BiG Pack – Randament și densitate!

Bancul zilei

Ce păţeşte un hoţ...

Ce păţeşte un hoţ...
Un hoţ intră într-o casă şi începe să fure. Detalii