Agricover Credit are peste 230 de clienţi în regiunea Brăilei şi vizează atât creşterea numărului acestora cât şi extinderea segmentului de clienţi care exploatează între 50-150 de hectare. Miercuri, 11 noiembrie, Agricover Credit a inaugurat sucursala din Brăila.
Am identificat în zona Brăilei peste o mie de fermieri competitivi, pregătiţi să genereze o agricultură modernă şi profitabilă. Ne propunem să fim alături de aceştia şi să le oferim soluţiile de finanţare de care au nevoie pentru continuarea dezvoltării, a declarat Robert Rekkers, director general Agricover Credit.
La nivel naţional, Agricover Credit a acordat credite în valoare de 837 de milioane de lei în 2014, ajungând în prezent la un număr de 1650 clienţi. Agricover Credit oferă fermierilor două mari categorii de soluţii de creditare: credite de capital de lucru, pentru achiziţia de inputuri, plata facturilor curente, salarii şi alte cheltuieli şi credite pentru finanţarea investiţiilor, precum achiziţii de utilaje, teren, silozuri, echipamente.
Ambele categorii de credite se acordă rapid, fără birocraţie, cele mai căutate fiind creditele pentru achiziţia de inputuri. Valoarea creditelor de capital circulant necesar activităţii de producţie şi achiziţiei inputurilor s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la peste 600 milioane Lei.
Anul agricol 2015 a fost marcat de secetă, producţii reduse şi fluctuaţii de preţ. Condiţiile pieţei au impus, astfel, o intensificare a preocupării fermierilor de a identifica soluţii şi alternative pentru desfacerea cât mai avantajoasă a producţiei.
În acest context, păstrând un dialog continuu cu clienţii noştri, am reuşit să găsim împreună soluţii pentru ca fermierii să aibă la dispoziţie banii de care au nevoie pentru continuarea activităţii fără presiunea vânzării recoltei la un anumit moment şi preţ. Ne referim atât la soluţii de refinanţare a creditelor acordate, cât şi la credite noi pe baza stocului de cereale, a menţionat Robert Rekkers.
Agricover Credit este prima instituţie financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic.