DOCUMENT OFICIAL! Fermierii care cer bani europeni beneficiază de un avans de maximum 50% din valoarea totală a proiectului înainte de data depunerii primei tranșe de plată, care se va recupera la ultima tranșă de plată. Avansul nu reprezintă tranșă de plată, anunță Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Pentru a cere avans, trebuie să aveți semnat contractul de finanțare.
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) vine în sprijinul beneficiarilor publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin punerea la dispoziție a unei informări sintetice privind etapele pe care aceștia trebuie să le parcurgă după încheierea Contractului de finanțare.
„Continuăm demersurile prin care dorim să fim cât mai aproape de beneficiarii noștri și să îi sprijinim pentru a-și duce la bun sfârșit investiția pe care și-au asumat-o. Această informare este în fapt un document prin care explicăm pe scurt toate etapele pe care beneficiarul trebuie să le parcurgă până la finalizarea proiectului. Semnarea contractului de finanțare din fonduri europene presupune anumite drepturi, dar și respectarea unor obligații de către ambele părți semnatare. Responsabilitatea nu este doar a beneficiarului pentru că avem împreună cu el un scop convergent, acela de a dezvolta economia rurală și satul românesc.” a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Astfel, prin aceste recomandări, se aduce la cunoștința beneficiarilor că imediat după semnarea Contractului de finanțare pot solicita un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Condiția pentru obținerea avansului este de a avea un dosar de achiziție avizat, precum și prezentarea unei garanții financiare în procent de 100% din valoarea avansului.
Ulterior solicitării avansului, se demarează procedurile de achiziții în conformitate cu procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică anexate Contractului de finanțare și respectând legislația în vigoare privind achizițiile publice.
AFIR recomandă demararea cât mai rapidă a procedurii de achiziție a proiectului tehnic. Conform recomandărilor Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), stabilirea tipului de procedură se va face însumând valoarea estimată a proiectului tehnic cu cea a lucrărilor.
Obținerea autorizației de construire reprezintă următorul pas în implementarea proiectului. Documentele emise de autoritățile de mediu, sanitare sau sanitar-veterinare se vor prezenta, după caz, de către beneficiar la ultima cerere de plată, după finalizarea investiției realizate prin PNDR 2020.
Urmează executarea lucrărilor în termenul stabilit prin Contractul de finanțare, cu asistență din partea proiectantului și sub supravegherea unui diriginte de șantier atestat. După executarea lucrărilor se realizează recepția parțială sau finală a acestora și se depun cererile de plată conform eșalonării depuse.
De asemenea, subliniem importanța efectuării plăților cu respectarea prevederilor manualului de procedură specifică al AFIR (disponibil pe pagina de internet a Agenței, www.afir.info, secțiunea Informații utile/ Proceduri de lucru pentru PNDR). Prima tranșă de plată trebuie depusă în termen de 12 luni de la semnarea Contractului de finanțare pentru proiectele care prevăd construcții montaj. Acest termen se poate prelungi cu maximum 6 luni, însă implică aplicarea de penalități în conformitate cu prevederile contractuale. Ultima tranșă de plată se va depune cu 90 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei de execuție a Contractului de finanțare.
Beneficiarul poate solicita avans de maximum 50% înainte de data depunerii primei tranșe de plată, care se va recupera la ultima tranșă de plată. Precizăm că avansul nu reprezintă tranșă de plată.
Beneficiarii au posibilitatea modificării Contractului de finanțare, prin solicitarea unui act adițional, cu condiția ca această modificare să nu schimbe obiectivul principal al proiectului și să nu afecteze funcționalitatea investiției, criteriile de eligibilitate și de selecție. Precizăm că există situații în care nu este necesară întocmirea de act adițional la Contractul de finanțare, cum ar fi: modificări tehnico-financiare ce nu depășesc 10% din valoarea Contractului de finanțare, schimbarea adresei sediului social al beneficiarului, schimbarea contului bancar sau de trezorerie și/ sau al instituției financiare bancare pentru proiectul PNDR 2020.