OFICIAL! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit online peste 8.600 de solicitări de finanțare pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole în mediul rural prin intermediul submăsurilor 6.2 și 6.4 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea fondurilor europene solicitate prin cele două linii de finanțare este de 769 de milioane de euro, anunță AFIR, într-un comunicat transmis AGROINFO.
Astfel, în urma selecției proiectelor, AFIR a încheiat contracte de finanțare pentru investiții non-agricole cu 3.025 de antreprenori, în valoare totală de 271 milioane de euro.
„Interesul solicitanților pentru dezvoltarea activităților non-agricole reprezintă o dovadă relevantă a dezvoltării antreprenoriatului rural și a orientării multor fermieri către diversificarea activităților pe care le desfășoară. În fapt, scopul acestor linii de finanțare este exact acela de a minimiza dependența veniturilor de activitățile agricole, de a oferi locuitorilor satului românesc accesul la servicii și de a încuraja producția de bunuri locale de înaltă calitate. Precizez că am efectuat plăți beneficiarilor celor două submăsuri, 6.2 și 6.4, în valoare totală de peste 135 milioane de euro.
Știu că sunt solicitanți care nu au reușit să primească finanțare, alocarea fiind mult mai mică decât cererea. Aș fi vrut ca toți să reușească și să își vadă ideea pusă în practică, dar, la momentul conceperii PNDR aceasta a fost viziunea - să nu uităm că scopul acestui Program este dezvoltarea agriculturii și a mediului rural în totalitatea lui” a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Cele mai multe solicitări de finanțare prin intermediul celor două submăsuri, 5.130 de proiecte, au fost depuse pentru investiții legate de furnizarea de servicii în mediul rural - servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, servicii de consultanță, contabilitate, juridice, service auto, servicii foto-video sau salon de înfrumusețare. Foarte mare căutare au avut și pensiunile agroturistice finanțate prin PNDR 2020. Astfel, pentru infrastructura în unitățile de tip agroturistic și în activități de agrement, AFIR a primit 1.934 de solicitări, din care 908 prin sM 6.2 și alte 1.026 prin sM 6.4.
De asemenea, AFIR a primit online 1.135 cereri de finanțare pentru activități pentru producerea și comercializarea produselor non-agricole, cum ar fi: fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie sau fabricarea produselor chimice, farmaceutice.
Pentru activități meșteșugărești (activităţi de artizanat, olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.) au fost depuse 482 de solicitări de finanțare aferente ambelor submăsuri. Pentru investițiile în producția de combustibil din biomasa (fabricarea de peleți și de brichete), în vederea comercializării, AFIR a primit 73 de cereri de finanțare.