Adama
Vinasa Rompak

Achim Irimescu: Am ajuns la cerințe absurde ca fermierii români să aducă munți de hârtii!

Publicat: 06 decembrie 2015 - 19:23
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Am ajuns la niște cerințe absurde în ceea ce privește munții de hârtii pe care-i solicităm fermierilor noștri, a declarat pentru TVR ministrul agriculturii. Munții de hârtii sunt ceruți agricultorilor români de fiecare dată când solicită subvenții sau despăgubiri pentru secetă.

Fermierii români și administrația sunt depășiți de o birocrație extremă, crede Achim Irimescu. Este motivul pentru care ministrul agriculturii și-a fixat printre priorități și simplificarea accesării fondurilor europene.

Anual pot fi absorbiți 2 miliarde de euro din bani europeni. Prioritatea mea este creșterea eficienței fondurilor europene. Am în vedere reducerea dezangajărilor cât de mult posibil pe cele două fonduri: dezvoltare rurală și pescuit, iar pe de altă parte simplificarea. Am ajuns la niște cerințe absurde în ceea ce privește hărtiile și munții de hârtii pe care-i solicităm fermierilor noștri. Chiar la postul deținut anterior de mine, în 2012-2013 am cerut Agențiilor (ministrul agriculturii se referă la APIA și AFIR n.n.) să creeze o bază de date cu sesizările fermierilor pentru a ne ușura acest proces de simplificare, spune ministrul agriculturii.

Baza de date nu s-a realizat, deocamdată. Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat recent că simplificarea le-ar permite fermierilor accesul la fondurile europene.

Vizualizat: 3265 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
ion
|
12. 10, 2015. Thursday 19:51

D-le ministru, ca sa accesezi fonduri europene si in acest an au trebuit un carucior de hartii aberante ( adeverinta ca ai adeverinta, verificarea adeverintei care adevereste si certificarea ei) noi le aducem pe toate dar cand e dosarul gata se mai trezesc ca mai trebuie adus ceva numai ca sa te intarzie. Si uite asa nu iti mai arde de nimic ca mai ai si alte treburi in afara de plimbatul hartiilor. Firmele de consultanta cer bani in avans si nu garanteaza nimic - rezultatul e cel pe care l-ati vazut si constatat

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii