BANI PENTRU FERMIERI. 4 miliarde de euro au fost plătite fermierilor români în contul subvențiilor care li se cuvin acestora pentru campania 2015 și campania 2016.
Final de mandat pentru ministrul agriculturii, Achim Irimescu! Șeful de la Agricultură anunță că a reuşit performanţa de a plăti fermierilor peste 4 miliarde de euro, în ciuda dificultăţilor cu care s-au confruntat.
În perioada noiembrie 2015 - decembrie 2016, s-au efectuat plăţi către fermierii români în valoare record de peste 4 miliarde euro, pentru schemele de plăţi directe din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA), măsurile de dezvoltare rurală, finanţate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) şi pentru subvenţiile acordate integral de la bugetul de stat, susține ministrul agriculturii, într-un comunicat remis redacției AGROINFO.
Fermierii români au beneficiat până la 15 octombrie 2016, de circa 1,5 miliarde euro reprezentând plăţi directe aferente campaniei 2015, la care s-au adăugat, începând din 16 octombrie şi până în prezent, circa 1,05 miliarde euro aferenţi cererilor de plăţi directe depuse în Campania 2016.
Până la această dată, s-au autorizat la plată peste 800.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată pentru următoarele scheme: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS), Schema de plată redistributivă, Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (înverzire), Schema de plată pentru tinerii fermieri, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice și Măsura 214 – Plăți de agromediu.
Plafonul total alocat din FEGA pentru Campania 2016 este de 1,7 miliarde euro, din care s-au plătit până la acest moment peste un miliard euro. Diferenţa rămasă, de 700 milioane euro, urmează a fi plătită în perioada următoare, până la data limită stabilită de Regulamentele comunitare în vigoare, respectiv 30 iunie 2017.
În ceea ce priveşte plăţile efectuate din FEADR în perioada noiembrie 2015 - decembrie 2016, acestea ajung la valoarea de 1,5 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde aferente perioadei curente de programare.
Alocarea financiară din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), acordată României pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada 2014-2020 este de 8.128 mil. euro, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul de stat, în valoare de 1.344,65 mil. euro, iar plăţile efectuate până la acest moment reflectă un grad de absorbție de circa 14 %.
Plăţile efectuate au fost deja returnate de Comisia Europeana în proporţie de 77%, urmând ca diferenţa să fie rambursată României până la jumătatea lunii ianuarie, reîntregind astfel sumele cheltuite de la bugetul de stat pentru efectuarea lor.
Plăţile efectuate către fermieri în anul 2016 au fost posibile prin efortul susţinut al personalului din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, al Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţii în Agricultură şi al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, mulţumindu-le pe această cale pentru profesionalismul, devotamentul şi munca depusă în toată această perioadă, spune Irimescu.
Potrivit comunicatului MADR, de la preluarea mandatului său, din noiembrie 2015, Achim Irimescu a urmărit simplificarea accesului la fondurile europene și, prin măsurile luate, a reuşit să asigure un grad ridicat de absorbţie a fondurilor comunitare alocate României, având permanent în vedere reducerea birocraţiei, în special în ce priveşte Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM).
O altă prioritate a mandatului ministrului agriculturii a constituit-o deschiderea pieței europene la porci vii, dar și a piețelor arabe pentru exportul de ovine și a celei turce pentru bovine și carne de vită. Astfel, în cursul acestui an au fost organizate mai multe negocieri cu Autoritățile Veterinare Centrale din Emiratele Arabe Unite, Algeria, Iran, Iraq, Turcia, Israel, Albania, Ucraina, R.P. China și Koreea, pentru stabilirea condițiilor sanitare veterinare aplicabile la exportul de produse de origine animală (carne de bovine, ovine, porcine, pasare, ouă și produse din ouă, miere, produse din carne). Ca urmare a acestor acțiuni, modelele de certificate sanitare veterinare care au fost stabilite oficial în urma negocierilor directe dintre reprezentanții ANSVSA și cei ai Autorităților Veterinare Centrale din țările terțe, au fost publicate pe site-ul ANSVSA.