NOU INSTRUMENT DE CREDTARE A FERMIERILOR ROMÂNI! Fermele mici, tinerii fermieri și agricultorii din zona montană vor avea acces la împrumuturi avantajoase prin Fondul European de Investiții, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO
Fondul European de Investiții (FEI) a publicat vineri, 16 martie, Apelul de expresii de interes pentru selectarea intermediarilor financiari care vor oferi finanțare fermierilor din România în cadrul instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului prevăzut în Programul National de Dezvoltare Rurală.
Publicarea Apelului a fost făcută ca urmare a semnării Acordului de finanțare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la sfârșitul lunii noiembrie 2017.
Bugetul alocat pentru acest instrument prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 93,87 mil Euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor în cadrul sub-măsurilor 4.1 şi 4.1a – Sprijin pentru investiții în exploatații agricole şi pomicole, 4.2 şi 4.2a – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole şi pomicole, 6.4 – Sprijin pentru înființarea şi dezvoltarea de activități neagricole în spațiul rural şi a proiectelor Leader care vizează investiții similare acestor măsuri.
În concordanță cu obiectivele Guvernului României, prin intermediul acestui instrument financiar, vor fi susținute investițiile și cheltuielile de capital ale fermelor mici, ale tinerilor fermieri sau ale fermierilor din zona montană, precum şi ale altor întreprinderi active în domeniul agriculturii sau care desfășoară activități neagricole în spațiul rural.
De asemenea, pentru facilitarea implementării Programului National de Dezvoltare Rurală, beneficiarii Programului pot avea acces la credite pentru cofinanțarea privată a proiectelor contractate cu AFIR în cadrul măsurilor de investiții pentru agricultură, procesare sau activități neagricole în spațiul rural.
Sursa: Ministerul Agriculturii