PLAN DE MĂSURI. Ministrul irlandez al Finanţelor, Paschal Donohoe, a anunţat marţi un plan de sprijin masiv, în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru a atenua impactul unui Brexit fără acord asupra economiei ţării sale, relatează AFP. Jumătate din această sumă va fi direcționată spre agricultură pentru ca subvențiile fermierilor să nu fie afectate de Brexit.
''Brexit-ul este cel mai presant şi imediat risc pentru economia noastră'' şi o ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără un acord ''ar fi foarte dificilă'', a declarat Donohoe într-o alocuţiune adresată Parlamentului.
''Aşadar, trebuie să creştem nivelul de sprijin acordat economiei în raport cu ajutoarele deja stabilite. Anunţ alocarea unei sume de 1,2 miliarde de euro pentru a face faţă Brexit-ului'', a spus el.
Ministrul a precizat că 600 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a ajuta sectoarele cheie ale economiei irlandeze, cum este agricultura, să absoarbă şocul unei ieşiri din UE fără un acord.
''Acesta este un buget fără precedent (...), dar acestea sunt vremuri fără precedent'', a subliniat ministrul, precizând că ''perspectivele Brexit-ului se îndreaptă acum către o ieşire fără acord'', ceea ce după părerea sa nu înseamnă însă că acest scenariu este ''inevitabil''.
''Ne vom confrunta cu provocările unui Brexit fără acord într-o poziţie de forţă şi suntem pregătiţi'', a insistat Donohoe.
Un Brexit fără acord, care ar restabili graniţele fizice între Irlanda, membră a UE şi Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit, ar putea lăsa fără locuri de muncă 55.000 de angajaţi irlandezi şi ar putea scădea produsul intern brut (PIB) al ţării cu 6%, conform datelor guvernamentale.
Din punct de vedere politic, revenirea controalelor la frontiere ar ameninţa, de asemenea, pacea în Irlanda de Nord, după decenii de conflicte sângeroase.
Premierul britanic Boris Johnson a promis că Brexit-ul va avea loc la 31 octombrie, cu sau fără un acord cu UE, iar negocierile cu Bruxellesul sunt în impas cu trei săptămâni înainte de termenul respectiv.
Sursa: Agerpres