Ministrul Daniel Constantin a anunțat, săptămâna trecută, că de luni, 6 aprilie, fermierii sunt așteptați la APIA să completeze cererea unică de plată. Termenul limită de depunere este 15 iunie. Deschiderea sesiunii de primire a cererii unice a fost amânată de trei ori.
Pe 6 aprilie vom începe primirea cererilor de plată pe suprafață. Deși lucrurile nu au fost simple pentru că, în acest an, s-a schimbat modalitatea în care se depune cererea și în care se primesc subvențiile pentru 7 ani. Un lucru care a fost extrem de dificil în toate statele membre. Sunt multe modificări care au trebuit făcute și am profitat de acest moment ca să simplificăm și viața fermierilor. Chiar dacă s-a întârziat cu depunerea cererilor (au fost trei termene: 1 martie, 16 martie, 25 martie n.r.) fermierii vor completa o singură cerere, spune ministrul Agriculturii.
Fermierii sunt nemulțumiți de formularul cererii unice de plată. Cererea are nu mai puțin de 40 de pagini și rubrici care-i pun în încurcătură. Marcel Andrei, lider sindical al crescătorilor de ovine și caprine, spune că este nevoie de avocat ca să o completeze. Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine, susține că, pe lângă că e voluminoasă și greu de priceput, cererea nu va putea fi completată în întregime. APIA ne cere o adeverință de la Registrul Agricol pentru terenul pe care-l utilizăm. Registrul Agricol nu există, deocamdată, la nicio primărie. Registrele Agricole nu au fost încă tipărite. Modelul ar fi fost elaborat la Ministerul Agriculturii, dar tipărirea se lasă așteptată. Aceeași adeverință le este utilă și fermierilor care accesează una dintre cele două măsuri de finanțare din PNDR, lansate pe 25 martie.
Tot la capitolul schema de plată unică pe suprafață mai este o problemă. Conform Regulamentului european, APIA trebuie să identifice fiecare parcelă și proprietarul ei. De-a lungul anilor, marii fermieri au încercat să-și comaseze suprafețele lucrate. Astfel, proprietarii parcelelor au fost de acord să facă schimb între ei. Așa că lucrurile în teren au ajuns să creioneze o cu totul altă hartă decât cea văzută din birourile APIA. Nicolae Sitaru, fermier în Ialomița și vicepreședinte LAPAR, spune că s-au făcut mii de astfel de schimburi de parcele, unele cu contracte, altele la mica înțelegere. Anul trecut, în cererea pentru subvențiile pe suprafață se completa o declarație de suprafață în care trebuia menționat blocul fizic exploatat. Formularul se poate consulta și acum pe pagina APIA. Nicolae Sitaru nu vede decât o soluție pentru evitarea fărămițării fermelor. O reformă a proprietății. Să se șteargă cu buretele tot și greșelile făcute de Legea 18 și fermierii să fie întrebați: tu ce suprafață lucrezi, unde, etc.
Daniel Constantin spune că APIA e cumva între ciocan și nicovală. Instituția este obligată să respecte și prevederile europene pentru acordarea subvențiilor, dar să potolească și nemulțumirea fermierilor. Iată ce soluție s-a găsit: În Ordinul de ministru se va anexa un tabel în care vor fi evidențiate toate schimburile de teren. Ca să poată fi controlate de APIA.
Ordinul de ministru care completează Ordonanța privind schemele de plată a fost dezbătut între echipa de la Ministerul Agriculturii și fermieri timp de 3 luni. Și nici acum nu se poate spune că fermierii sunt pe deplin mulțumiți. Ei îi reproșează ministrului că actul are 60 de pagini încâlcite. Era mai corect să ne spună fiecăruia, pe jumătate de pagină și pe înțelesul nostru, fie că suntem din producția vegetală sau din zootehnie, ce avem de făcut și de respectat, spune Nicolae Sitaru.
Pe lângă riscul fărămițării fermelor mari, Ordinul are și alte probleme în zona de zootehnie. Crescătorii de animale insistă ca asociațiile să fie scoase de pe lista neagră și să-și primească subvențiile pe pășuni. Claudiu Frânc spune că asociațiile se încadrează în definiția fermierului activ pentru că două treimi din veniturile lor provin din activitatea agricolă. În timpul în care am strâns informații, ca să-i pot demonstra ministrului că e păcat să excludem de la plată asociațiile care-și fac treaba, am rămas mirat de ce am descoperit. O asociație din Cugir a cheltuit o grămadă de bani ca să facă amenjamente pe pajiști și să întrețină pășunile. Ce fac oamenii ăia acolo e ceva incredibil!
Marți, 7 aprilie, Ordinul de ministru va fi publicat în Monitorul Oficial, precizează Daniel Constantin.