Adama
Vinasa Rompak

2014 – anul rapiţei. MADR a prezentat producţiile obţinute la nivel naţional

Publicat: 25 august 2014 - 12:50
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La rapiţă avem cea mai bună producţie din 1970 încoace. Ca să fiu mai exact, anul acesta avem o producţie de 1,089 milioane de tone, aproape dublu faţă de anul trecut, a declarat Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu prilejul vizitei efectuate în județul Mehedinți.

Acesta a adăugat că şi la grâu producția din 2014 a depășit-o pe cea din 2013, ajungând la peste 7,37 de milioane de tone. „Ploile din iunie au creat probleme la grâu, dar au avut efecte benefice asupra culturilor de porumb și floarea-soarelui și sperăm să fim din nou campionii Europei”, a mai spus Daniel Constantin.

Peste 7,3 milioane de tone de grâu
Datele provizorii centralizate la nivelul MADR arată că, în 2014, fermierii români au recoltat o cantitate de peste 7,37 milioane de tone de grâu și de secară, de pe o suprafață de 2 milioane de hectare. Producția de grâu înregistrată în 2014 este mai mare comparativ cu cea de anul trecut, când s-au recoltat 7,34 milioane de tone. Producția medie la hectar s-a ridicat la 3,65 tone, depășind valoarea consemnată în 2013, de 3,55 tone la hectar.

Mai mult orz şi orzoaică
Producția de orz și orzoaică a crescut de la 1,51 de milioane de tone în 2013, la peste 1,74 de milioane de tone anul acesta. Producția medie la hectar a avansat la 3,38 tone în 2014, de la 3,27 tone anul trecut. Suprafața cultivată cu orz și orzoaică s-a mărit de la 461.068 de hectare, în 2013, la peste 516.353 de hectare anul acesta.
De asemenea, fermierii au recoltat anul acesta peste 379 de mii de tone de ovăz de pe cele 182.429 de hectare cultivate. Producția de ovăz de anul acesta este cea mai mare consemnată din 1970 și până în prezent. În 1970, recolta de ovăz a fost de 116 mii de tone, iar în 2010 producția s-a ridicat la 304 mii de tone. Anul trecut, producția de ovăz a fost de 362 de mii de tone. Producția medie la hectar se cifrează anul acesta la 1,95 tone.

Producţie record la rapiţă
Anul acesta România înregistrează o producție record de rapiță, de peste un milion de tone. Aceasta este cea mai mare producție consemnată din 1970. În ultimii trei ani, atât producția de rapiță, cât și suprafața cultivată au crescut constant. Astfel, în 2012 s-au recoltat 157 de mii de tone de rapiță, de pe o suprafață cultivată de 105.295 de hectare. Anul trecut, producția a crescut la 647 de mii de tone, iar suprafața cultivată a însumat 284.874 de hectare. În 2014, recolta de rapiță a avansat la 1,089 de milioane de tone, suprafața cultivată fiind de 423.237 de hectare.
Totodată, producția medie la hectar a crescut constant în perioada 2012-2014, de la 1,496 tone de rapiță în 2012, la 2,274 tone de rapiță în 2013. În 2014, producția medie la hectar se ridică la 2,573 tone de rapiță, acesta fiind cel mai bun randament consemnat în ultimele două decenii.

Vizualizat: 1654 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii