OFICIAL! Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) avertizează crescătorii de animale că sunt sancțiuni dure care merg până la închisoare cu executare pentru falsificarea originii animalelor. AGROINFO a anunțat fermierii că a fost promulgată Legea zootehniei. În urma anunțului nostru, ANZ ne-a transmis un comunicat despre intrarea în vigoare a acestei legi.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 16 ianuarie 2019, mult așteptata Lege a Zootehniei, deoarece în anul 2014, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această lege.
Camera Deputaţilor a dezbătut și adoptat, anul trecut, amendamentele la acest act normativ. Potrivit raportului adoptat de Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, Legea Zootehniei are ca obiect de reglementare instituirea unui cadru juridic unitar în domeniul zootehniei.
DETALII AICI: LEGEA ZOOTEHNIEI INTRĂ ÎN VIGOARE! IOHANNIS A SEMNAT DECRETUL DE PROMULGARE!
Aşteptată de toţi operatorii din zootehnie, această lege vine să reglementeze creşterea şi exploatarea, ameliorarea, reproducţia şi alimentaţia, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, precum şi conservarea patrimoniului zoopastoral.
Acest act normativ vizează creşterea şi ameliorarea animalelor, având ca scop asigurarea continuităţii desfăşurării acestor activităţi la un nivel superior, menţinerea şi sporirea valorii de ameliorare şi a diversităţii genetice a animalelor.
De asemenea, aduce o serie de reglemntări pentru societățile de ameliorare , asociațiile de crescători care conduc programele de ameliorare, dar care dețin animale și care doresc să aibă acces la închirierea pășunilor din localitate.
Printre noutățile de impact pentru crescătorii de animale, noua lege include reguli pentru accesul la pășuni, reglementări clare pentru programele de ameliorare, sancțiuni dure pentru cei care falsifică originea animalelor.
CITEȘTE ȘI: ESTE LEGE! AMENZI URIAȘE pentru CRESCĂTORII DE ANIMALE!
foto: wide open pets