Adama
Vinasa Rompak

ANUNȚ DE ULTIMA ORĂ! TERMEN PRELUNGIT BANI pentru ABATOARE MOBILE!

Publicat: 20 decembrie 2018 - 12:22
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

ANUNȚ OFICIAL AFIR! Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Termenul inițial de obținere a banilor a fost 15 decembrie 2018.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reamintește procesatoriilor care doresc să acceseze fonduri europene că se mai pot depune online cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea unităților de producție, inclusiv pentru achiziția de abatoare mobile, prin intermediul submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea de produse agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

TERMENUL PENTRU SOLICITAREA BANILOR ESTE 31 IANUARIE 2019!

Fondurile nerambursabile pot fi solicitate de către microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (PFA, II, IF, SRL), alte întreprinderi, precum și de către cooperative și grupuri de producători. Cofinanțarea acordată prin PNDR este de 50% din valoarea totală eligibilă a investiției în cazul în care proiectul este realizat de IMM-uri sau de 40% pentru alte întreprinderi și crește la 70% pentru investițiile colective inițiate de cooperative sau grupuri de producători.

Solicitanții eligibili menționați mai sus pot obține finanțare prin PNDR 2020 pentru achiziția de abatoare mobile în cazul în care realizează un lanț alimentar integrat, ceea ce presupune achiziționarea abatorului mobil, a mijlocului de transport specializat (remorcă sau semiremorcă specializată) pentru colectarea materiei prime sau comercializarea produselor agroalimentare, precum și modernizarea sau înființarea unității de procesare.

Abatoarele mobile sunt extrem de utile comunității rurale prin sacrificarea pe loc a animalelor fără a mai fi necesar transportul acestora la marile unități de abatorizare. În cadrul abatoarelor mobile se pot sacrifica animalele și se pot realiza activități precum prelucrarea primară, depozitarea temporară și comercializare directă. Precizez că solicitanții au la dispoziție în Baza de date a AFIR cu prețuri de referință mai multe tipuri de abatoare modulare pentru bovine, ovine, porcine, păsări și iepuri, care pot fi achiziționate direct cu prețuri începând de la 55.000 de euro.” a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR.

Fondurile disponibile pentru depunerea solicitărilor prin submăsura 4.2 sunt în acest moment de 207 milioane de euro (din care 82 milioane de euro pentru unități noi de procesare și 125 de milioane de euro pentru modernizarea unităților de procesare). Valoarea fondurilor disponibile se modifică continuu și astfel recomandăm consultarea acestora direct pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info – https://online.afir.info/ContorIntegration/DetaliiDisponibil. 

Termenul limită pentru solicitarea acestor fonduri este 31 ianuarie 2019, ora 16:00, în limita fondurilor disponibile (sesiunea se poate închide înainte de data limită în cazul în care valoarea fondurilor solicitate atinge plafonul de 200% din valoarea alocării sesiunii). 

În vederea obținerii finanțării acestor tipuri de abatoare, solicitanții trebuie să respecte legislația în vigoare, precum și condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului aferent submăsurii 4.2.
Stabilirea eligibilității cererii de finanțare se realizează în urma analizării proiectului și a documentelor atașate, în conformitate cu

Ghidul solicitantului și metodologia de verificare aplicabile submăsurii 4.2

abator-mobil-container_b

Menționăm faptul că pentru punerea în funcțiune sunt necesare o serie de utilități pentru ca abatorul să fie operațional. Astfel, este nevoie de apă curentă, energie electrică, canalizare sau fosă septică. De asemenea, abatoarele mobile trebuie să primească autorizație de funcționare din partea autorităților sanitare, sanitar-veterinare, de mediu pe numele beneficiarului – autorizația se eliberează pe centru de sacrificare (container); la mutarea într-un nou amplasament, se reautorizează de către Direcția Sanitar Veterinară; rulota cu rol de măcelărie se autorizează separat.

Toți cei interesați să pregătească documentația în vederea depunerii online a proiectelor trebuie să consulte Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 4.2, documente publicate pe pagina de internet, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR.

Abatoarele mobile pot fi achiziționate prin procedură de selecție de oferte, conform Manualului Procedură Achiziții – beneficiari privati PNDR 2014-2020 (www.afir.info >> INFORMATII UTILE >> PROCEDURI de lucru pentru PNDR), care se desfășoară pe pagina de internet a AFIR sau prin achiziție directă utilizând Baza de date cu prețuri de referință pentru mașini, echipamente și utilaje, dacă elementul căutat se regăsește în această Bază de date.

În cadrul Bazei date sunt disponibile o serie de tipuri de abatoare mobile. Un exemplu în acest sens este Centrul de sacrificare containerizat, cu rulota comercială (valoare afișată de 55.000 EURO) care are zona de asomare/ sângerare/ jupuire/ eviscerare și este dotat cu asomator cu capse, macara de maxim 600 kg, țeavă de transport carcasă, bolier apă caldă, tavă pentru preluarea lichidelor. De asemenea, are prevăzut și zonă de toaletare, sterilizator cuțite, masă de lucru, chiuveta inox, pardoseala oțel inoxidabil striat, precum și zonă de refrigerare cu  agregat de răcire cu termostat -10 - + 5 grade C, vestiar cu grup sanitar dotat. Totodată, centrul de sacrificare are și un spațiul de tranșare și vânzare cu vitrină frigorifică, masă de lucru inox, cântar electronic, mașină de tocat carne. Abatorul containerizat și rulota comercială funcționează ca un tot unitar, autorizabil sanitar veterinar ca și centru de sacrificare de mică capacitate, pentru speciile bovine, ovine, caprine, suine. Se pot sacrifica într-o zi: 3 bovine (tineret) sau 20 de ovine/ caprine/ suine. Se pot comercializa max. 3.000 kg/ săptămână en detail.

CITEȘTE ȘI: COSTUL UNUI ABATOR MOBIL, MAXIM 100.000 DE EURO! CÂT PRIMESC FERMIERII DIN SUMĂ! TERMEN DEPUNERE CERERI!

Vizualizat: 3220 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii