Ionuţ Ciribaşa, podgorean din comuna vrânceană Bordeşti, se arată nemulţumit de ceea ce se întâmplă în sectorul viticol românesc.
„Problema mare este lipsa unei pieţe de desfacere a produselor, noi producem, dar la desfacere ne oprim. Strugurii îi dăm pe un preţ de nimic. Spre exemplu, anul trecut, pe piaţa din Urecheşti, s-au vândut cu 80 - 90 de bani kilogramul. Samsarii au preţurile în bătaie de joc, ne jupoaie”, ne-a spus Ciribaşa.
Micul fermier ne spune că are pe rod o suprafaţă viticolă de cinci hectare, cultivate cu soiuri nobile: Aligote, Sauvignon Blanc, Ceasla, de unde anual obţine între 8-9 tone/ha. „Cu toate că am avut o producţie bună, anul trecut am rămas undeva pe linia de plutire: nici nu am pierdut, dar nici nu am câştigat. Singura mulţumire este că nu au fost mari pagube, ne-a ajutat timpul, dar am şi ţinut via cu tratamentele. Atacuri din partea bolilor şi dăunătorilor nu au fost, doar din partea celor cu ... două picioare, hoţii, care într-o parcelă, ne-au furat până la jumătate din recoltă”, ne-a declarat supărat Ionuţ Ciribaşa.
Facem tehnologie... fiecare de capul lui
Fermierul susţine că în zonă se simte lipsa unui inginer agronom. „Noi nu avem un specialist în comună, avem nevoie de el. Nimeni de la Camera Agricolă, de la Direcţia Agricolă, de la nivel de judeţ, nimeni nu a venit să ne spună măcar ce să facem la vie, apar atâtea noutăţi, tehnologii, substanţe. Avem ziarul Bordeştilor, ar fi putut să se scrie despre toate acestea. Înainte vreme erau butucii de alarmă care ne avertizau despre atacul bolilor şi dăunătorilor, ştiam când trebuie să stropim şi cu ce... Acum, noi facem fiecare de capul lui. Eu am şi cultură mare, anul acesta am dat cu un erbicid, am respectat doza şi nu a dat rezultate. A trebuit ca de trei-patru ani să încerc mai multe substanţe până am ajuns să-i dau de capăt. Şi încă ceva, trebuie luate probe de sol, ceea ce facem noi, nu e tehnologie, într-un cuvânt, suntem prea săraci ca să ajungem să facem tehnologie!”
Se merită să mai facem agricultură?
Ionuţ Ciribaşa ne spune că dacă la vie a mers cum a mers, la câmp a ieşit în pierdere anul trecut. „Preţurile sunt aşa cum sunt, acum kilogramul de porumb se vinde cu 50-60 de bani; e bătaie de joc, ne ajunge preţul de cost 70-80 de bani/kg. Se merită să mai facem agricultură?”, se întreabă retoric agricultorul.
Dă click pe link-ul de mai jos şi scrie-ne opinia ta!
http://www.agroinfo.ro/vocea-fermierului/vocea-fermierului-suntem-prea-saraci-ca-sa-facem-tehnologie#comment
PRECIZARE. Aceste comentarii reprezintă opinii personale şi nu reflectă în mod necesar poziţia portalului www.agroinfo.ro