Adama
Vinasa Rompak

Ecoturism în pădurile de lângă Alba Iulia

Publicat: 18 iulie 2011 - 11:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Parcul Dendrologic din apropierea oraşului Alba Iulia va fi deschis publicului pentru vizitare. Amenajarea zonei presupune drumuri, piste de bicicletă, alei pietonale, locuri de joacă pentru copii şi puncte de belvedere. 

Locuitorii din Alba Iulia vor avea în mai puţin de doi ani o zonă de agrement la marginea oraşului. Suprafaţa totală a zonei vizate este de aproximativ 2 hectare. Parcul Dendrologic dr. Ioan Vlad – Valea Popii va primi destinaţia de zonă recreativă, în acest sens urmând ca aici să fie construite alei, să fie amplasate bănci de odihnă, unele dotate cu copertină, să fie amenajate puncte de belvedere. Este vorba despre un concept de ecoturism.

padure_b

Parcul dendrologic a fost înfiinţat de silvicultorul Nicolae Pătrânjan, în anul 2001, la aproximatriv trei kilometri de oraşul Alba Iulia. În parc există la acest moment peste 820 de specii de plante şi arbuşti. Majoritatea sunt aclimatizate liber.
„În parc sunt specii din America, Japonia şi din toată lumea. Practic parcul creşte tot timpul deoarece primesc seminţe de la toate grădinile botanice din România şi de la alte parcuri dendrologice. Eu am învăţat din bărâni că pădurea creşte pentru oameni şi am făcut acest parc pentru oamenii din Alba Iulia. A fost visul meu să poată fi vizitat de oameni”, a spus Nicolae Pătrânjan.

Valoarea totală a investiţiei este de 2,6 milioane de euro, din care aproximativ 900.000 de euro sunt din fonduri europene, iar restul de la bugetul local.
sursa: adevarul.ro

Vizualizat: 2088 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii