Producători din colţurile cu tradiţie culinară ale ţării se vor aduna în acest sfârşit de săptămână la Câmpina în Parcarea Pieţei Centrale, iar la Ploieşti în Parcul din faţa Halelor Centrale.
În meniul principal al Târgului cu Bunătăţi se vor găsi fructe şi legume proaspete, produse tradiţionale româneşti şi internaţionale, precum specialităţi din carne sau brânzeturi, dulciuri de casă, pălincă, ţuică şi vin.
Din ofertă nu vor lipsi bunătăţile pentru vegetarieni. Merele proaspete, sucul de mere, mierea de salcâm, miez de nucă, dulceţuri, zacuscă, murături, pâinea de casă vor face deliciul oricărui degustător. Pentru pofticioşii mici, dar şi pentru părinţii sau bunicii lor, bunătăţile vor include ciocolată de casă de la Arad, halviţa, turtă dulce de la Bascov, specialităţile ungureşti, fructe confiate şi prăjituri de casă de la Baia Mare.
Cei mici vor putea participa la Atelierele de lucru gratuite organizate special pentru ei. În cadrul atelierelor, copii vor fi învăţaţi să confecţioneze bijuterii din piele şi mărgele, obiecte din lut folosind roata olarului, obiecte decorative prin tehnica decoupage - folosind banalele şerveţele, să confecţioneze morişti şi să modeleze diferite forme din baloane.
Programul târgului:
Câmpina 12-14 octombrie, 09.00 - 20.00
Ploieşti: 12-13 octombrie, 09.00 - 20.00; 14 octombrie, 09.00-17.00
Programul Atelierelor pentru copii:
Ploieşti: 12-13 octombrie, 10.00 - 12.00; 14 octombrie, 10.00 - 12.00.