Transhumanţa - Obiceiuri la urcatul oilor la munte

Urcatul oilor la munte este un obicei cu multiple conotaţii la care participă întreaga obşte a satului. Acum, în cadrul sărbătoresc, original şi pitoresc, se desfăşoară, după tradiţii seculare, întâiul muls al oilor, consemnându-se drepturile la cota-parte din produsele lactate ale fiecărui proprietar de oi.

Practici tradiţionale
De câţiva ani această manifestare are loc, în funcţie de starea vremii, după data 10 mai, în acele sate de munte în care păstoritul mai păstrează încă din farmecul de altă dată.

Măsura oilor este precedată de unele activităţi practice (închiderea ţarinilor, construirea sau repararea stânelor, înţărcatul mieilor, alegerea oilor sterpe, tunsul oilor şi al berbecuţilor) precum şi de activităţi cu caracter juridic (asocierea proprietarilor de oi, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, arendarea suprafeţelor pe care se va păşuna, plata păşunatului etc).

În cazul în care turmele trebuie să se deplaseze la mari distanţe, o delegaţie de săteni se deplasează în alt sat, unde închiriază câte un munte pentru întreaga vară. După întoarcerea acestora şi anunţarea rezultatelor negocierii, se constituie stânele. Această formă de organizare se mai practica în satele din zona Radăuţi.

Organizarea stânei
O etapă importantă pentru buna desfăşurare a păstoritului este angajarea oamenilor pricepuţi "să poarte stâna", în frunte cu baciul care gestionează întreaga activitate. Întotdeauna locul unde stau oile este păzit de către ciobani pe timp de noapte, câte doi de o parte şi de alta a strungii.

Înainte ca oile să fie adunate în turmă, acestea se tund de către proprietari, se despart de miei şi se înseamnă în urechi cu "furculiţe", "hârleţe", "găurele", cu ciucuri de lână colorata sau cu plăcute ştanţate.

Măsura oilor, unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular şi a căpătat de-a lungul timpului o semnificaţie deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.

„Purificarea” oilor
După operaţia de măsurare a laptelui, după notarea semnelor făcute în urechile oilor şi cinstirea ciobanilor, urmează aprinderea unui foc, oile fiind obligate să treacă peste jăratecul sau fumul acestuia, "pentru curăţire", timp în care erau numărate de către cioban şi atinse cu o ramură de leuştean.
Turma ajungea la locul de destinaţie însoţită, de cele mai multe ori, de către preotul din sat. Sus, pe munte, se desfăşoară un ceremonial de consacrare a locului şi de ipostaziere a lupului, prin sfinţirea stânei şi a oilor. Încă din prima zi de păşunat, aici se aprinde focul viu care, prin grija ciobanilor, era permanent întreţinut, obicei păstrat, până nu demult, în stânele din munţii Bucovinei.

sursa: crestinortodox.ro