GARANTAREA CREDITULUI rural e un BUSINESS, dar pentru alții!

Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN S.A. este acum o societate privată, în care acționariatul este deținut în proporție de 99,997% de trei bănci comerciale. Raiffeisen, BCR şi BRD deţin, fiecare, câte 33,331% din capitalul social al FGCR, restul fiind în posesia MADR. Deși MADR ar fi alimentat acest fond cu circa 700 milioane euro, o cifră avansată de Emil Dumitru, dar fără a avea o certitudine, deține acum doar 0,003%, încasând sume ridicule din dividende. Spre exemplu, FGCR a anunţat un profit net total, conform ziarului Bursa, pentru anul 2013, de 11,69 milioane lei şi a fixat dividendele la 5,32 milioane lei. Astfel, fiecărei bănci din acţionariat (Raiffeisen Bank, BCR şi BRD) le-au revenit câte 1,77 milioane lei, iar MADR a primit, 373 lei. În 2014, FGCR a acordat garanții de 1,5 miliarde lei. Deci, atât garantarea cât și creditarea agriculturii, nu sunt activități păguboase. De fiecare dată când presa a întrebat ministerul agriculturii de ce nu transformă CEC într-o bancă agricolă, sau de ce nu inițiază o bancă agricolă, unde ar putea atrage investitori români, și de aiurea, dornici de a susține agricultura, făcând și un profit frumos, am primit răspunsuri ciudate. Ba că cine știe ce consiliu consultativ a stabilit că ar fi o investiție moartă din start, ba că nimeni nu ar intra într-un asemenea proiect. Totuși, iată că o sumă de IFN – uri fac bani mulți și frumoși cu fermierii români, inclusiv acest FGCR născut de MADR la inițiativa Comisiei Europene, plasat spre a face profituri ușoare spre trei instituții bancare cu capital privat străin.

Nu mai vorbim de faptul că derulează sume de bani publici pe dobânzi de 3,8 %, dobânzi care au o certitudine de mai mult de 100%. Iar fermierii care apelează la ajutorul fondului sunt practic spoliați vizavi de concurența din occident. Acolo fermierii au acces la credite, chiar și cu garanții de stat, la niveluri la care fermierii români nici nu visează. Iar inputurile agricole, inclusiv utilajele și alte dispozitive destinate agriculturii, vin umflate cu pompa (sau cu trompa). Nici nu ai cum să nu fii indignat.

Fermierii români, mai ales cei mulți și mici, sunt condamnați la faliment din start. Mă uit cum nu își pun munca lor la socoteală, cum încearcă să găsească o cât de mică motivație de a merge mai departe pentru că oricum nu ar mai avea ce să facă altceva. Poate să plece slugă prin străini sau să-și pună ștreangul de gât. Am văzut acum câteva zile, la Desa în județul Dolj, un fermier de 33 ani care muncea cu familia sa un pogon de spațiu protejat (solarii rudimentare, cu folie de un sezon, de maxim 2 m înălțime) și avea 60 de vaci (pe care nu le mai mulge, deși majoritatea erau bălțate cu negru) și vreo douăzeci de porci. Te-ai aștepta să fie un om bogat dar are utilaje vechi, care mai mult mănâncă bani decât produc bunăstare. Nici măcar o dubiță cu care să își ducă legumele în piață nu și-a permis să o cumpere nouă. Pentru că acest om nu va reuși să beneficieze niciodată de credite bancare. Din o mie de motive pe care îmi este și jenă să le mai repet.

Lumea agricolă e ruptă în trei. De-o parte sunt pălmașii, de alta arendașii (în majoritatea lor oamenii care au muncit în agricultură la nivel de șefi IAS sau CAP) iar de altă parte politicul. Fiecare în parte cu realitatea lui indubitabilă și nenegociabilă. Iar noi ne tot amăgim că într-o zi va fi bine. Și așa ne trec zilele. Ba cu o subvenție care acoperă o parte din găuri, ba cu o pomană, ba cu o mulțime de iluzii și gogoși electorale. Iar guvernările se tot ocupă cu schimbarea cadrelor, apoi cu oprirea inițiativelor celorlalți și, dacă mai le rămâne ceva timp, dau câte o ordonanță schioapă, întocmesc câteva legi complicate și se spală pe mâni precum Pillat din Pont!