Omul producţiilor record, invidiat până şi de fermierii din occident, Dimitrie Muscă şi-a făcut bilanţul pentru 2016, un an în care a avut de suferit din cauza fenomenelor meteo extreme şi, totuşi, a înregistrat recolte mult peste mediile naţionale.
„La porumb, am obţinut o producţie medie de 11,5 tone la hectar. Nu toate parcelele au fost la fel. O parte din suprafaţă, mai precis 336 de hectare, a fost afectată de grindină. Acolo am obţinut doar 8,1 tone/ha. Suprafeţele respective au fost declarate calamitate şi am obţinut despăgubiri de la compania de asigurări cu care lucrez. Banii au fost deja viraţi”, a declarat directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, pentru AGROINFO.
Producţia o pus-o la păstrat, pentru că, spune el, nu are cum să vândă la preţurile care se vehiculează acum pe piaţă. „Nu vând nimic. Logic ar fi ca preţurile să crească după sărbătorile de iarnă. Dacă în prezent comercianţii oferă 540 lei pe tonă, în mod sigur preţul va urca. Nu am probleme cu depozitarea, îmi pot permite să stochez producţia cât vreau. Avem o capacitate de stocare de 70 mii de tone”, ne-a explicat inginerul agronom.
La grâu, a obţinut o medie de doar 6.257 kg/ha, din cauză că a avut 846 de hectare calamitate, între 22 şi 25 la sută. În alte condiţii ar fi obţinut fără probleme 8 tone. „A bătut grindina chiar înainte de recoltat. Am avut aproape 4.400 de hectare cu grâu. Nici nu am terminat recoltatul şi am luat banii de pe asigurare”, susţine fermierul din Arad.