Adama
Vinasa Rompak

Ştiinţa oenologică mondială are "la cârmă" un român

Publicat: 01 iulie 2012 - 19:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Pentru o perioadă de trei ani, ştiinţa oenologică mondială va fi condusă de un român: Preşedintele Comisiei de Oenologie, una dintre cele 4 Comisii de specialitate a OIV, a fost ales prof. dr. Valeriu V. Cotea.

Decizia a fost luată la cea de-a 35-a ediţie a Congresului Mondial al Viei şi Vinului ce a avut loc la Izmir în Turcia, vineri 22 iunie, unde  s-au desfăşurat alegerile noii conduceri ale Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), organizaţie interguvernamentală înfiinţată în 1924, formată din 44 de state membre, la care România a aderat din anul 1927.

Valeriu Cotea are 52 de ani şi este profesor universitar la Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterină din Iaşi din anul 1999, iar din anul 2003 este Preşedintele Patronatului Naţional al Viei şi Vinului. Profesorul  Cotea a fost în perioada 2001-2007 preşedinte al grupului de experţi “Codul internaţional al practicilor oenologice”  iar din 2007 preşedinte al grupului de experţi care elaborează Codexul oenologic internaţional.
Pentru funcţia de preşedintele OIV a fost aleasă Claudia Quini din Argentina.

Anul viitor Congresul Mondial al Viei şi Vinului va fi organizat de România, în perioada 2-9 iunie, la Bucureşti. Cu o suprafaţă de cca. 180.000 de hectare cultivate cu viţă de vie şi o producţie anuală de peste 6 milioane hectolitri de vin, România este între primii zece competitori pe piaţa mondială a vinului, în Europa clasându-se pe locul 5 după Spania, Franţa, Italia şi Portugalia.

Vizualizat: 2312 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii