Adama
Vinasa Rompak

O nouă sesiune pe Măsura 125a din PNDR pentru modernizarea infrastructurii de irigaţii, în toamna lui 2012

Publicat: 11 iunie 2012 - 19:53
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

O nouă sesiune pe Măsura 125a din PNDR privind modernizarea infrastructurii de irigaţii va fi deschisă în toamna acestui an, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu.

Botănoiu a mai spus şi că urmează să negocieze cu Banca Mondială continuarea programului privind amenajările de irigaţii aparţinând ANIF, program care a fost derulat deja pe mai multe tronsoane.

„Trebuie să găsim o soluţie pentru continuarea programului privind amenajările de irigaţii aparţinând ANIF, derulat cu Banca Mondială şi să identificăm resursele financiare. De asemenea, pentru restul sumei rămase pe măsura 125a din PNDR privind infrastructura de irigaţii au fost depuse deja de asociaţiile utilizatorilor de apă o serie de proiecte, dar pentru restul sumei rămase vom mai deschide o sesiune în toamna acestui an”, a spus secretarul de stat, citat de Agerpres.

Canalul Siret - Bărăgan ar putea fi finanţat şi din fonduri structurale, dacă este de acord Comisia Europeană

În ceea ce priveşte realizarea proiectului privind Canalul Siret - Bărăgan, Botănoiu a precizat că aşteaptă răspunsul Comisiei Europene pentru a putea finanţa din fonduri structurale un program dedicat infrastructurii de irigaţii, acesta fiind o investiţie majoră care va atinge nu numai segmentul agricol, ci şi pe cele de mediu şi cel de apărare.

Vizualizat: 2212 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

APDRP deschide o nouă sesiune de cereri de proiecte pe Măsura 112

APDRP deschide o nouă sesiune de cereri de proiecte pe Măsura 112

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) lansează în perioada 01 - 29 iunie 2012, cea de a şaptea sesiune de cereri de proiecte pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, fondurile disponibile pentru această măsură fiind de 120.886.096 Euro.

CE ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii pentru irigaţii

CE ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii pentru irigaţii

Comisia Europeană ar putea aproba finanţarea unui program de investiţii dedicat infrastructurii de irigaţii şi sursei de apă, acest aspect fiind confirmat, în aceste zile, de comisarul european Dacian Cioloş, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

APDRP deschide o nouă sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 141

APDRP deschide o nouă sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 141

Fermierii sunt aşteptaţi în perioada 15 mai -29 iunie 2012, la centrele APDRP pentru a-şi depune cererile de proiecte pe Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă”.

Sistemele de irigaţii vor fi reabilitate cu fonduri structurale

Sistemele de irigaţii vor fi reabilitate cu fonduri structurale

Ministerul Agriculturii are în plan implementarea, în următoarele şapte luni, a unui program care vizează reabilitarea sistemului de irigaţii, a declarat ministrul Daniel Constantin.

Ministerul Mediului deschide o nouă sesiune de selecţie pentru proiecte pe Axa Prioritară 4 POS Mediu

Ministerul Mediului deschide o nouă sesiune de selecţie pentru proiecte pe Axa Prioritară 4 POS Mediu

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) lansează cea de-a cincea sesiune de selecţie pentru proiecte în domeniul protecţiei naturii, incluse în Axa Prioritară 4 Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, se arată într-un comunicat de presă al MMP.

Beneficiarii PNDR au primit fonduri UE în valoare de peste 4 miliarde de lei

Beneficiarii PNDR au primit fonduri UE în valoare de peste 4 miliarde de lei

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat printr-un comunicat de presă că a plătit efectiv până la data de 03 mai 2012, suma de 3,75 miliarde de euro din fondurile alocate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR).

A fost constituit ,,Fondul de creditare a beneficiarilor PNDR“

A fost constituit ,,Fondul de creditare a beneficiarilor PNDR“

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, zilele trecute, în vederea stimulării dezvoltării investiţiilor cofinanţate din FEADR, se constituie, la dispoziţia Ministerului Agriculturii, “Fondul de creditare a beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală”.

Peste 400 milioane de euro de la UE sunt disponibili prin PNDR pentru a doua jumătate a anului

Peste 400 milioane de euro de la UE sunt disponibili prin PNDR pentru a doua jumătate a anului

Fonduri europene în valoare de peste 400 de milioane de euro vor fi disponibile în partea a doua anului 2012, prin trei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Şeful MADR vrea ca până la sfârşitul lunii martie să finalizeze a opta modificare a PNDR

Şeful MADR vrea ca până la sfârşitul lunii martie să finalizeze a opta modificare a PNDR

Cea de-a opta modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) va fi finalizată până la sfârşitul lunii martie, a declarat recent ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia.

Irigaţiile pentru un milion de hectare de culturi agricole vor fi asigurate de canalele Siret-Bărăgan şi Bucureşti-Dunăre

Irigaţiile pentru un milion de hectare de culturi agricole vor fi asigurate de canalele Siret-Bărăgan şi Bucureşti-Dunăre

Canalele Siret-Bărăgan şi Bucureşti-Dunăre sunt două obiective importante de investiţii pentru agricultura românească, care ar putea asigura apa pentru irigaţii pe un milion de hectare de terenuri agricole în cea mai secetoasă zonă a ţării, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii