Problemele specifice campaniei de strângere a producţiei agricole din câmp sunt cam aceleaşi mai mereu, de la un sezon agricol la altul, de parcă eternitatea s-a născut în lan.
Fermierul român nu mai aşteaptă culesul roadelor pământului, al muncii lui de peste an, la momentul optim, atunci când holdele au ajuns la maturitatea deplină de recoltare. Se înscrie, dacă vreţi, în curentul lirismului agrorural, ale cărui începuturi le-a imortalizat Ienăchiţă Văcărescu: „S-o iau, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o ridică!” Recolta se adună atunci când primul om din sat dă semnalul şi purcede la cules. Şi asta, din pricina hoţilor! De parcă, în România, hoţia salvează sărăcia! Aşa că, vrând-nevrând, trebuie să intri în lan odată cu lumea. Ai lăsat păpuşoiul prea mult timp în câmp, ca să se usuce, ai riscat: te calcă hoţii şi nu-ţi mai rămân nici cocenii! Dacă l-ai cules în verde, cu umiditatea mare, la bază nici nu ţi-l primeşte. Iar dacă-ţi face hatârul să ţi-l depoziteze, te „amendează” la umiditate! (Să nu uităm că aceasta este o altă hoţie, mult mai rafinată, mai ceva ca analiza corpurilor străine!)
Ba îţi mai scad şi câţiva bănuţi pentru ca porumbul să poată intra în uscător! Păi la un preţ de aproximativ 0,40 lei/kg de porumb, dacă îţi mai scade şi uscatul boabelor, nu te zvântă de tot la buzunar? Şi te tooot întrebi ca... ăla în târg: „Oare eu nu am muncit degeaba!?” Ei, ba bine că nu! Din această pricină, fermierii au început să facă un fel de alergie la... bazele de recepţie!
Citeşte integral editorialul în revista Recolte Bogate – noiembrie 2014!