Prima organizaţie din ţară prin intermediul căreia se doreşte promovarea şi majorarea randamentului la producţia de porumb şi sorg din România a fost fondată, miercuri, la Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Asociaţia producătorilor de porumb din regiunea Sud are sediul în comuna ialomiţeană Mihail Kogălniceanu, iar preşedinte al acesteia a fost ales, prin vot deschis, Arnaud Perrein, investitor de origine franceză, stabilit în anul 1992 în judeţul Ialomiţa. "Sunt producător agricol de aproximativ 15 ani, sunt căsătorit cu o româncă şi am trei copii. Am făcut tot ce am putut să fiu cât mai bine integrat în localitate. Cultiv 3.700 de hectare, dintre care 1.300 de hectare cu porumb. Irigăm foarte mult, pentru că nu ne ajută condiţiile climatice. Am făcut un centru de cercetare şi un centru de testare pentru a şti ce ne lipseşte, ce putem să cultivăm mai bine şi cum. Nu trebuie să copiem din alte ţări precum SUA sau Franţa, nu copy-paste, dar ne putem inspira şi putem adapta la condiţiile româneşti. Ca producător agricol, consider că mai am multe de învăţat pentru a evolua", a declarat noul preşedinte al Asociaţiei.
Consiliul Director este format şi din: vicepreşedintele Adrian Mocanu din judeţul Prahova, secretarul Ştefan Laurenţiu şi doi membrii - Sorin Dogaru şi Biţă Racman, mandatul acestora fiind de 4 ani.
De asemenea, s-a anunţat că pe 28 noiembrie, la Bucureşti, va avea loc un eveniment important în ceea ce priveşte mediatizarea înfiinţării acestei Asociaţii, la care vor participa Luc Esprit, secretar permanent al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb, şi Anna Kolakowska, reprezentant al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi Sorg.
În următoarele şase luni, se are în vedere constituirea de astfel de asociaţii în toate regiunile ţării, a anunţat preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, Nicolae Sitaru.
Acesta susţine, deşi România este ţara cu cea mai mare suprafaţă de teren cultivată cu porumb din ţările membre ale Uniunii Europene, în acest an fiind cultivate cu porumb 2,7 milioane de hectare, nu avem afiliere la o organizaţie de profil internaţională. sursa: Agerpres