Preţurile la porumb şi soia boabe au scăzut miercuri, 5 noiembrie, pentru a treia zi consecutiv. Scăderea vine pe fondul producţiilor record anunţate de SUA.
Prognoza de vreme bună în zona de câmpie a SUA creşte probabilitatea unei finalizări rapide a recoltatului, iar producţiile record estimate pentru acest an vor inunda piaţa, estimează specialiştii. „Atenţia pieţelor este îndreptată spre recoltele mari de porumb şi soia boabe din SUA care încep să ajungă pe piaţă şi ar urma să conducă la scăderea preţurilor. Dolarul puternic şi preţul scăzut al petrolului sunt, de asemenea, factori de presiune”, a declarat Frank Rijkers, economist la ABN AMRO Bank, potrivit Reuters.
La bursa de la Chicago Board of Trade, în jurul orei 11,27 GMT, contractul futures la porumb cu livrare în luna decembrie a scăzut cu un procent, până la 3,6075 dolari per bushel, după ce anterior a coborât până la 2,59 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni. De asemenea, cotaţia la soia boabe cu livrare în luna ianuarie a coborât cu 1,1% sub pragul psihologic de 10 dolari per bushel, ajungând până la 9,96 dolari per bushel.
Departamentul american al Agriculturii a anunţat săptămâna aceasta că fermierii americani au strâns 83% din recolta de soia boabe şi 65% din recolta de porumb. În condiţiile în care prognozele meteo pentru zilele următoare anunţă vreme bună în zona de câmpie a SUA, şansele ca fermierii să finalizeze recoltatul sunt bune. sursa: Agerpres