Fermierii din judeţul Alba au început recoltarea porumbului, însă nu pentru boabe, ci pentru siloz. Aceştia au considerat că este mai bine să asigure hrana animalelor.
„Porumbul este compromis. Am avut în cultură 245 ha, din care 80 ha am recoltat pentru siloz, întrucât producţia estimată va fi undeva sub 2.000 kg/ha. Decât să recoltăm cu 15-18 litri de motorină şi să nu avem ce aduna, am decis să salvăm animalele. Recoltarea propriu-zisă nu a început nici la porumb, nici la floare, pentru că nu este copt uniform, sunt zone unde nu este legat şi zone unde este legat, dar nu are umiditatea necesară recoltării”, ne-a spus Doru Zbucea, fermier din judeţul Alba.
Recoltă slabă calitativ
Agricultorii se plâng şi de calitatea recoltei, mult mai salbă decât cea din anii anteriori. „Vom avea pierderi şi la caliate, greutatea hectolitrică va fi foarte mică şi boabele seci, pentru că s-au uscat forţat. Nu seceta pedologică a afectat atât de mult cultura, cât cea atmosferică. Arşita a uscat culturile dinspre partea superioară spre cea inferioară”, spune fermierul.
Potrivit acestuia, „perioada critică a fost de la 15 iulie până la 1 august, perioadă în care porumbul ar fi trebuit să lege rod, însă plantele nu au mai eliberat ştiuletele şi au folosit toată umiditatea în încercarea de a supravieţui”.
Solul – factor de producţie
Şi tipul de sol are o mare importanţă în producţie. „La noi în zonă terenurile stau pe un strat de piatră, avem teren fertil undeva până la 60-80 cm, în rest e piatră. În lunca Sebeşului, textura solului este nisipoasă şi acolo, pur şi simplu, a fost ars tot, plantele fiind uscate. Nisipul se încălzeşte foarte uşor, comparativ cu un teren profund cu sol greu şi negru. Cele mai calamitate este zonele Sebeşului, Vinţul de Jos şi Oarda de Jos”, a adăugat Doru Zbucea.