Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

Şeful MADR: 2012 a fost un an dificil atât pentru fermieri, cât şi pentru reprezentanţii ministerului

Publicat: 17 decembrie 2012 - 19:17
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a făcut o trecere în revistă a programelor iniţiate în mandatul său, dar şi a problemelor cu care se confruntă la ora actuală sectorul agricol din România.

Acesta susţine că anul 2012 a fost un an dificil nu numai pentru agricultori, care au înregistrat pierderi semnificative din cauza secetei, ci şi pentru autorităţi, întrucât constrângerile bugetare nu au permis alocarea resurselor financiare necesare.
“Anul 2012 a fost un an dificil atât pentru fermieri, cât şi pentru noi, reprezentanţii ministerului. A fost chiar un an dur. Condiţiile meteorologice nu au fost deloc în favoarea agricultorilor, iar bugetul a fost făcut în defavoarea noastră. Poţi să fii oricât de bine intenţionat, dar, dacă trebuie să împarţi o sumă mică la un număr mare de fermieri, nu are cum să le ajungă. Bugetul care a fost acordat pentru agricultură în 2012 este cel mai mic de la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007”, susţine şeful MADR.

Potrivit acestuia, România a făcut progrese în absorbţia fondurilor europene pe dezvoltare rurală, până în prezent suma totală atrasă fiind de 4,17 miliarde de euro.
De asemenea, Daniel Constantin consideră că în mandatul său a fost tratat prioritar sectorul irigaţiilor, iar din 2014, în urma discuţiilor de la Bruxelles, România va putea primi finanţare europeană pentru refacerea sistemului de irigaţii. Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1482 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
agroinfo_ro_banner_pagina_articol_728x90 otp

Alte articole in aceasta categorie

LEGE PROMULGATĂ ASTĂZI DE PREȘEDINTELE IOHANNIS!

LEGE PROMULGATĂ ASTĂZI DE PREȘEDINTELE IOHANNIS!

24 iunie 2020 - 19:30

COMUNICAT ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi, 24 iunie 2020, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

RESTRICȚII la EXPORTUL CEREALELOR!

RESTRICȚII la EXPORTUL CEREALELOR!

02 aprilie 2020 - 11:48

DECIZII PE PIAȚA CEREALELOR. Rusia şi Ucraina, principalii exportatori de cereale din regiunea Mării Negre impun cote pentru exportul de cereale. Prin aceste măsuri doresc să limiteze creşterea preţurilor şi să protejeze piaţa internă. Acestă decizie vine în urma pandemiei de coronavirus care perturbă lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare din întreaga lume. Ca efect imediat, decizia poate conduce la creșterea prețurilor FOB pentru grâu.

EMIL DUMITRU: CUM VOR FI DEPUSE CERERILE APIA PE 2020! SUTE DE MII DE FERMIERI AFECTAŢI!

EMIL DUMITRU: CUM VOR FI DEPUSE CERERILE APIA PE 2020! SUTE DE MII DE FERMIERI AFECTAŢI!

30 martie 2020 - 23:44

EXPLICAŢII OFICIALE PROCEDURĂ DE URGENŢĂ COVID-19. Sute de mii de fermieri români care nu au depus încă la APIA cererea unică pentru subvenţiile pe 2020 vor depune cererile online. Secretarul de stat în MADR Emil Dumitru a explicat pentru AGROINFO cum va funcţiona întregul proces.

Cum va arăta VIITORUL DUPĂ COVID-19?

Cum va arăta VIITORUL DUPĂ COVID-19?

28 martie 2020 - 12:46

În trecerea lui devastatoare prin lume, CoVid-19, inamicul invizibil, va lăsa urme adânci. Obiceiurile alimentare, deprinderile de consum, comerţul, relaţiile sociale şi cele de muncă, transporturile şi multe altele se vor schimba.

SONDAJ: Efectele coronavirusului în agricultură

SONDAJ: Efectele coronavirusului în agricultură

27 martie 2020 - 10:17

Pandemia de coronavirus poate să aibă un impact grav asupra fermelor şi companiilor din domeniul agricol, pe termen scurt, mediu şi lung.

EXPORT OVINE: „RĂZBOIUL” DECLARAŢIILOR şi ADEVĂRAŢII PERDANŢI!

EXPORT OVINE: „RĂZBOIUL” DECLARAŢIILOR şi ADEVĂRAŢII PERDANŢI!

01 septembrie 2019 - 23:46

BUNĂSTAREA ANIMALELOR. Animals International cere Comisiei Europene să demareze procedurile de infringement împotriva României, pe motiv că nu au fost respectate prevederi din regulamentul european pentru bunăstarea animalelor în cazul transportului oilor din ţara noastră în Golful Persic. Ministerul Agriculturii răspunde!

La pas, PE ULIŢA SATULUI

La pas, PE ULIŢA SATULUI

25 august 2019 - 14:42

SATUL ROMÂNESC. Eternul spaţiu transpus în versuri, cântat în doine, imortalizat în tablouri şi fotografii. O veşnicie pe care aşa ne-o dorim cu toţii, păstrată în poveştile copilăriei, în grădina cu legume, în plăcintele bunicilor noastre.

CITEŞTE Revista FERMA, ediţia 15-31 AUGUST 2019!

CITEŞTE Revista FERMA, ediţia 15-31 AUGUST 2019!

25 august 2019 - 14:21

Noutăţi despre subvenţiile APIA, despre fonduri UE pentru fermieri, starea culturilor agricole, reportaje în ferme, tehnică și tehnologii agricole noi, învăţământ agricol, noutăţi legislative, comentarii, evenimente şi anunţuri agricole, în revista Ferma, ediţia 15-31 august 2019!

NOUTĂŢI RALF 2019. MARI FERMIERI din 16 ŢĂRI se ÎNTÂLNESC la BUCUREŞTI!

NOUTĂŢI RALF 2019. MARI FERMIERI din 16 ŢĂRI se ÎNTÂLNESC la BUCUREŞTI!

22 august 2019 - 22:28

FORUMUL INTERNAŢIONAL AL MARILOR FERMIERI. Pentru al 4-lea an consecutiv, RALF - Romanian Agriculture Leadership Forum va reuni la București reprezentanții marilor ferme din România, alături de lideri din agricultură și fermieri invitați din Europa, America și Asia, în cea mai amplă ediție de până acum. Suprafața totală exploatată de fermierii participanți la ultima ediție RALF a fost de peste 520 de mii de hectare.

CUM SE ÎMPART SUBVENŢIILE APIA pentru FERMIERII din România!

CUM SE ÎMPART SUBVENŢIILE APIA pentru FERMIERII din România!

21 august 2019 - 20:49

DISTRIBUŢIE AJUTOARE DIRECTE. Câți agricultori din România au încasat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) subvenții sub 500 de euro și câţi fermieri au primit, anul trecut, plăţi directe peste 100.000 de euro!

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000

Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000

APAN Agriculture Equipments împreună cu producătorul finlandez TUME a prezenta la Indagra 2019 semănătoarea Nova Combi Star 4000. Semănătoarea Nova Combi Star este o semănătoare directă în mirşite, cu disc de pregătire şi fertilizare pentru cereale păioase.

Interviu cu Endre KOVÁCS, reprezentat Tume pentru România, Ungaria şi Serbia

 

Reporter: Gheorghe Ghişe

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019

Bancul zilei

Anunţ

Anunţ
Blondă, sexi, drăguţă, 90-60-90, atrăgătoare: vând tractor. Detalii