Reprezentanţii statelor membre ale UE au aprobat crearea unui fond de urgenţă de 210 milioane de euro pentru compensarea pierderilor uriaşe suferite în urma epidemiei declanşate de bacteria enterohemoragică E.coli (ECEH), a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat.
O propunere în acest sens a executivului UE a fost acceptată de experţii celor 27 de state ale UE, reuniţi în cadrul unui Comitet de gestiune agricolă la Bruxelles.
Planul, propus de CE, ar urma să permită plata a cel mult 50% din preţul la producător în luna iunie, în urma retragerii castraveţilor, tomatelor, salatei verzi, dovleceilor şi ardeilor de pe piaţă.
Cei care sunt membri ai organizaţiei producătorilor (circa 35% dintre producătorii europeni) vor beneficia de mecanisme de compensare suplimentare care să acopere până la 70% din pierderi.
Statele europene afectate vor trebui să confirme până la 22 iulie cantităţile retrase de pe piaţă, după care va începe plata de compensaţii către producători, a precizat Roger Waite, purtător de cuvânt al comisarului european pentru agricultură Dacian Cioloş.
De asemenea, la data respectivă, după ce se vor cunoaşte cantităţile totale pentru care se solicită compensaţii, va fi confirmată suma totală a despăgubirilor.
„Acesta este un semnal important pentru producătorii de legume pentru că am dorit să arătăm că Europa poate reacţiona rapid atunci când este nevoie. Agricultura europeană a devenit tot mai orientată spre piaţă în ultimii ani. Totuşi, această criză a arătat din nou că piaţa singură nu este suficientă pentru ceva de o importanţă atât de strategică precum agricultura. Acestea sunt elemente de care trebuie să ţinem cont atunci când este vorba de fixarea regulilor şi discutarea bugetului politicii agricole comune după 2013”, a declarat comisarul european Dacian Cioloş. Sursa Agerpres.