Codrul, frate cu străinul !?

Dar tocmai acum, “oamenii pădurilor” au băgat de seamă că mediul de afaceri românesc este cam… scorburos, cu desişuri şi poteci în care lesne te poţi rătăci. Dacă la începuturi mai era luminiş pentru investitori, acum, zic ei, codru-i frate… vitreg cu străinu’!   

“Ce te legeni, codrule”
Faţă de faptul că investitorii ne cumpără codru cu codru, oficialităţile române îşi manifestă îngrijorarea, se gândesc, chiar, la... punerea de capcane!
"Nu pot să nu remarc pericolul cumpărării masive de teren agricol de către cetăţeni ai altor state. Asistăm la o confiscare a proprietăţii. Există interese imobiliare ori se doreşte concesionarea acestora pentru autostrăzi. Ar trebui să frânăm acest proces. Pe mine mă îngrijorează acest apetit pentru terenul românesc. Ar trebui să punem nişte bariere prin legislaţie pentru că exista riscul să ne trezim cu prea mulţi proprietari străini, ar trebui să mizăm pe concesiunea terenului, nu pe vânzare", a declarat ministrul de externe, Theodor Baconschi.

”Şi de ce să nu mă plec”…
… Dacă în ultimii cinci şase ani, numeroşi afacerişti au cumpărat importante suprafeţe împădurite în România. Un  proverb scandinav este de mare actualitate; „proprietar de păduri sărac nu există!“ Lucru ştiut de opinia publică, prestigioasa instituţie de învăţământ americană Harvard University este cel mai mare proprietar privat de păduri din ţara noastră. Legătura dintre americani şi codru este una cam scorburoasă şi cu multe încrengături.
Harvard deţine compania de administrare Harvard Management Company, care este acţionarul majoritar al fondului de investiţii american Phemus Corporation. La rându-I, acesta deţine societatea Scolopax din Focşani, specializată în achiziţionarea de terenuri forestiere pentru exploatarea lemnului. Scolopax este proprietarul unei suprafeţe împădurite de 35.000 de hectare, din care cea mai mare parte se află în Ţara Vrancei. Din 2005 până acum, Harvard s-a tot dedat la cumpărarea de codru românesc, investiţiile totale depăşind cu mult 100 de milioane de euro. Pe lângă zestrea forestieră, americanii mai deţin şi alte 2.000 de teren agricol, precum şi o fabrică de prelucrare a lemnului, cumpărată anul trecut, cu circa 550 de angajaţi. Lemnul vrâncean pleacă la Călăraşi unde se transformă în placaj, care apoi ia drumul exportului.

 “Şi mă lasă pustiit”
„Lemnul este marfă care este cerută la nivel global. În viitor, suprafeţele împădurite ale lumii vor scădea. Iar investitorii instituţionali au realizat valoarea pădurilor şi a terenurilor agricole“, spune Wolfgang Wetzel, directorul general al Nordcapital New Energy, un fond german de investiţii care a “îngropat” circa 60 de milioane de euro în 18.000 de hectare de fond forestier.  
Preţul mediu al unui hectar de pădure în România este de circa 2.500–3000 de euro, iar în ţările scandinave poate ajunge şi la 10.000 de euro. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, codrii noştri au primit năvala investitorilor străini. Fondurile de investiţii străine au intrat cu toporul în fondul forestier. În proprietatea acestora se află, deja, 85.000 de hectare, ceea ce înseamnă circa 1,5% din suprafaţa totală împădurită a României, de 6,3 milioane de hectare. Calculate la preţul mediu pe unitatea de suprafaţă, investiţiile de capital în “aurul verde” depăşesc 300 de milioane de euro. Exploatările dintr-o pădure nu pot depăşi ritmul de creştere al fondului forestier, de circa cinci metri cubi pe an pe hectar, la zonele de foioase, şi de circa şapte metri cubi pe an pe hectar la cele de molid.


“Şi frunzişul mi-l răreşte”
Stăpânii codrilor sunt profund nemulţumiţi. Zic ei că se împiedică de “cioturile” birocraţiei noastre, de “crengile rămuroase” ale corupţiei şi de o infrastructură legislativă „învechită“ şi „uneori absurdă“. Pentru a-şi proteja afacerile din codru, un grup de şapte dintre marii proprietari de terenuri împădurite, care, împreună deţin peste 85.000 de hectare de terenuri, au fondat asociaţia Proforest. Principala problemă a pădurilor din România, susţine asociaţia, este că nu se recoltează suficientă masă lemnoasă! Astfel, pădurea românească îmbătrâneşte, calitatea lemnului scade, ceea ce face ca investiţiile în păduri comerciale să nu mai fie aşa de rentabile.
Omul de afaceri suedez Peter Forssell, proprietarul unei suprafeţe de 2.500 de hectare de pădure, este categoric în această privinţă: „Din cauza legislaţiei foarte restrictive, în anumite situaţii nu ni se permite să tăiem copacii decât când au ajuns prea bătrâni şi au putrezit la rădăcină. Este absurd. Nu aşa se protejează pădurea! România va pierde foarte multe investiţii în acest domeniu.“      

“Cu crengile la pământ”
Austriacul Gerald Schweighofer, supranumit şi „Regele lemnului“,  este unul dintre marii proprietari de păduri din România. Prin compania sa, Cascade Empire, el deţine peste 15.000 de hectare împădurite, în judeţele Harghita, Covasna, Hunedoara, Argeş şi Suceava, care asigură material primă - masa lemnoasă din răşinoase - pentru fabricile sale din ţara noastră.

„Majoritatea investitorilor străini care au cumpărat păduri în România au un interes pe termen lung. Au venit să stea 20–30–40 de ani“, a declarat  Zoltan Kosy, directorul din România al SC Tornator SRL, a doua mare companie din industria lemnului din Finlanda, care deţine un patrimoniu de pădure de 11.000 de hectare. Compania a investit până acum 40 de milioane de euro în ţara noastră. Spune: „Toţi aceşti investitori au venit de puţin timp, de doar câţiva ani. Până acum, majoritatea dintre noi am cheltuit mai mulţi bani decât am câştigat.”

“Dacă trece vremea mea!”
Străinii se declară nemulţumiţi de mediul de afaceri existent din ţara noastră.
“România are o avere «adormită» în pădurile sale. Când vii aici (în ţara noastră – n.r.), te loveşti de nişte lucruri care te fac să te întrebi «pe ce planetă sunt acum?»“, declară pentru Money Express, Sven Rutgersson, cel care se ocupă de afacerile cu păduri din România ale fondului Phemus Corporation controlat de Harvard University şi director al SC Scolopax SRL.
Omul de afaceri suedez are 63 de ani şi face parte dintr-o familie cu o tradiţie de cinci generaţii în industria forestieră. Este în domeniu din 1975, de-a lungul carierei sale a lucrat în multe ţări, printre care: Suedia, Germania, Rusia sau Letonia. Directorul Scolopax se află în România din primăvara anului trecut şi va ramâne până anul viitor, când i se va încheia mandatul. “Cel mai important obiectiv este să cresc valoarea pădurii. Dar, pentru moment nu mai cumpărăm deloc. (...) Trebuie să ştim încotro merg lucrurile înainte să investim din nou“, a declarat Rutgersson.

“Fără ploaie, fără vânt”
Scolopax a dus o politică care la un moment s-a înfundat în hăţiş. A achiziţionat foarte mari suprafeţe acoperite de fag (60%), iar cererea pe pieţele internaţionale este extreme de redusă. „În producţia de mobilă este ca la haine, moda se schimbă de la un an la altul. Acum fagul nu mai este la modă“, recunoaşte Rutgersson.
De la înfiinţare, Scolopax a înregistrat pierderi de aproximativ 13 milioane de euro. Din datele oficiale, are active în valoare de 409 milioane lei şi datorii în avans de 297 milioane lei. Este normal, spun reprezentanţii firmei, valorificarea masei lemnoase a început cu un an în urmă, iar profitul se va vedea abia peste trei ani. Investitorii vor să înfiinţeze un ocol silvic privat la Focşani pentru gestionarea patrimoniului silvic.

“Vestejit şi amorţit”
Fondul forestier al României este de 6,5 milioane de hectare, din care proprietatea publică a statului este de 3,3 milioane de hectare, administrată de Romsilva. Regia Naţională a Pădurilor mai are în management şi peste un milion de hectare proprietate privată.

Pare-se că, deocamdată, investiţiile străinilor în “aurul verde” românesc s-au poticnit. Suedezul Rutgersson se întreabă dezorientat şi candid că nu ştie unde se află!!
Răspunsul este eminescian:  “La mijloc de codru” des…