Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

PIAŢA GRÂULUI: Ruşii VÂND în Egipt la PREŢUL MEDIU de 196,6 USD/t

Publicat: 02 octombrie 2017 - 15:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Impulsurile de pe piaţa grâului vin în continuare de pe pieţele internaţionale. Piaţa cash din Germania rămâne foarte liniştită. Comercianţii aşteaptă luna ianuarie 2018 pentru a exporta, urmând ca, până atunci, recolta din regiunea Mării Negre să fie comercializată în totalitate. 

Situaţia recoltei de porumb este incertă din cauza condiţiilor meteo proaste, iar vânzările se mişcă greoi.

Noua licitaţie organizată în Egipt a susţinut bursele. Autoritatea Generală pentru Aprovizionare din Egipt, GASC, a cumpărat 175.000 t de grâu rusesc, împărţit în trei transporturi, la preţul mediu de 196,6 USD/t exceptând taxele de transport. Livrarea mărfii urmează să aibă loc între 21 şi 31 octombrie. Comercianţii se întrebaseră dacă Franţa sau România vor participa la licitaţie, după problemele apărute la două livrări din aceste ţări. Cele două ţări au fost prezente la licitaţie, relatează comercianţii, însă au solicitat „prime de risc”. Cu toate acestea, există dubii dacă competitivitatea mărfii ruseşti va dăinui, căci preţurile grâului din Rusia au crescut deja datorită rublei mai puternice. Astfel, diferenţa de preţ faţă de grâul european s-a diminuat.
Marii traderi vor urmări cu mare atenţie şi posibile oferte din Ucraina. De curând, guvernul ucrainean şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ţara ar putea pierde exporturi în Egipt, după ce GASC şi-a mărit pretenţiile referitor la calitatea grâului.

În Australia este secetă, ceea ce va influenţa automat preţul grâului. Analiştii estimează că exporturile australiene de grâu vor atinge un maxim de 14 milioane de tone.
Sursa: agrarticker.de

Vizualizat: 1987 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
agroinfo_ro_banner_pagina_articol_728x90 otp

Alte articole in aceasta categorie

Marea Britanie - producţie de grâu semnificativ mai mică

Marea Britanie - producţie de grâu semnificativ mai mică

13 mai 2020 - 14:29

Evoluţia viitoare a pandemiei COVID-19 face dificil de oferit o proiecţie exactă a cursului pieței grâului precum şi a cererii locale și globale. Dar analiza individuală a perspectivelor privind recolta viitoare de grâu a marilor producători poate genera o imagine de ansamblu.

Viitoarea recoltă britanică de grâu se estimează că va fi de numai 9,5-10 milioane tone, cu 33% sub media pe termen lung și cu aproape 40% mai puţin decât producţia din 2019.

OPRIŢI EXPORTURILE de CEREALE! MAI AVEM DOAR 700.000 TONE de GRÂU, CU TOT CU REZERVA DE STAT!

OPRIŢI EXPORTURILE de CEREALE! MAI AVEM DOAR 700.000 TONE de GRÂU, CU TOT CU REZERVA DE STAT!

08 aprilie 2020 - 20:57

CIRC FĂRĂ PÂINE! Consilierul onorific al premierului Ludovic Orban, deputatul Remus Borza, avertizează că în România urmează o criză alimentară. Acesta afirmă că stocurile de grâu şi de carne sunt insuficiente pentru a hrăni populaţia, iar anul agricol 2020 se anunţă slab, din cauza secetei, şi propune suspendarea exporturilor de cereale pe perioada stării de urgenţă.

RESTRICȚII la EXPORTUL CEREALELOR!

RESTRICȚII la EXPORTUL CEREALELOR!

02 aprilie 2020 - 11:48

DECIZII PE PIAȚA CEREALELOR. Rusia şi Ucraina, principalii exportatori de cereale din regiunea Mării Negre impun cote pentru exportul de cereale. Prin aceste măsuri doresc să limiteze creşterea preţurilor şi să protejeze piaţa internă. Acestă decizie vine în urma pandemiei de coronavirus care perturbă lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare din întreaga lume. Ca efect imediat, decizia poate conduce la creșterea prețurilor FOB pentru grâu.

RECOLTĂ ISTORICĂ şi EXPORTURI RECORD pentru CEL MAI MARE PRODUCĂTOR de GRÂU din UE!

RECOLTĂ ISTORICĂ şi EXPORTURI RECORD pentru CEL MAI MARE PRODUCĂTOR de GRÂU din UE!

28 august 2019 - 22:33

PIAŢA GRÂULUI. Franţa va fi nevoită să exporte peste 20 de milioane de tone de grâu în sezonul actual, după ce a strâns cea de-a doua cea mai mare recoltă de grâu din istorie, apreciază firma de consultanţă Agritel.

Efectul BREXIT: CURSĂ CONTRACRONOMETRU PE PIAȚA DE CEREALE!

Efectul BREXIT: CURSĂ CONTRACRONOMETRU PE PIAȚA DE CEREALE!

21 august 2019 - 22:24

RECOLTE RECORD VÂNDUTE RAPID. Fermierii britanici se grăbesc să îşi vândă recoltele consistente de grâu şi orz înainte de sfârşitul lunii octombrie 2019, pentru a evita posibilele turbulenţe care ar putea apărea pe piaţă din cauza unui Brexit fără acord.

China cumpără mai puţin orz - scade preţul în Ucraina

China cumpără mai puţin orz - scade preţul în Ucraina

11 iulie 2019 - 15:03

Epidemia de pestă porcină africană care s-a abătut asupra Chinei a lăsat o serie de sectoare supradimensionate, alimentând astfel şi zvonurile privind reducerea volumului importurilor de cereale destinate furajării animalelor. Această situaţie a sporit temerile că prețul orzului din Ucraina ar putea scădea pe măsură ce cererea încetinește.

UE: Cea MAI MICĂ PRODUCȚIE de GRÂU din ULTIMII ȘASE ANI!

UE: Cea MAI MICĂ PRODUCȚIE de GRÂU din ULTIMII ȘASE ANI!

26 august 2018 - 20:51

RECOLTE REDUSE DRASTIC DE SECETĂ. Analiștii firmei franceze Strategie Grains și-au redus, din nou, estimările privind producția de grâu din acest an a Uniunii Europene (UE), din cauza condițiilor din nordul Europei care au dus la recolte „catastrofice”.

Mai este GRÂUL ce a fost?

Mai este GRÂUL ce a fost?

20 martie 2018 - 22:43

În ultima vreme am văzut zeci de mii de hectare de grâu şi orz de culoare galben. Care o fi cauza? Vedem rapiţă de culoare violaceu, suferindă. Care o fi cauza? Aceleaşi întrebări an de an… Mulţi fermieri dau vina ba pe lipsa de azot, ba pe lipsa fosforului, ba pe vreme…

CHIMPEX a finalizat noul terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 tone

CHIMPEX a finalizat noul terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 tone

24 octombrie 2017 - 13:28

Chimpex S.A., unul dintre cei mai mari operatori din portul Constanța, şi-a extins infrastructura prin finalizarea construcţiei unui nou terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 de tone.

Canada: STOCURILE de GRÂU SCAD DRASTIC

Canada: STOCURILE de GRÂU SCAD DRASTIC

19 octombrie 2017 - 21:01

Raportul editat de Agriculture and Agro-Food Canada (AAFC) din 15 septembrie a.c. prognozează că la 1 august 2018, stocurile de grâu moale vor fi de 4,3 mil. tone, în scădere cu 2,565 mil. de tone (sau 37%) faţă de volumul înregistrat la 1 august 2017 (6,865 mil. tone) şi 5,178 mil. tone în 2016. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

APAN Horticultură - Indagra 2019

APAN Horticultură - Indagra 2019

APAN Agriculture Equipments prin departamentul APAN Horticultură oferă fermierilor maşini şi echipamente specializate pentru vie şi livezi de la producători de top: Clemens, Manez Lozano, TCM Cancela, Alma, INFACO, Lipco şi alţii, alături de tractoare McCormick (48 - 112CP), atât modele consacrate cât şi modele noi din gama X, modele F100 TOP, X2.30, F70 şi F80. În fiecare zi a târgului Indagra, vizitatorii au avut posibilitatea să deguste vinuri din gama "Caii de la Letea" produse în podgoria Sarica Niculiţei, care recomandă utilajele Clemens şi tractoarele McCormick.

Interviu cu Lucian Milea, specialist pomicultură şi viticultură APAN Horticultură.

 

Reporter: Gheorghe Ghişe

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019

Bancul zilei

Melodia asta-i HIT

Melodia asta-i HIT
- Cum ştii dacă o melodie este HIT în România? Detalii