Proiectul de act normativ de reorganizare a activităţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost iniţiat şi propus de ANSVSA, semnat de conducerea acesteia, se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES de Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Conform sursei citate, mass-media a acreditat în mod eronat ideea că SGG ar avut iniţiativa unui proiect de act normativ de reorganizare a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), însă 'SGG a redactat doar o notă în care au fost prezentate consideraţii referitoare la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANSVSA, în raport cu variantele de reorganizare propuse, în scopul exclusiv al raportării şi al informării Guvernului'.
'Subliniem că proiectul de act normativ sus-menţionat nu este finalizat şi, prin urmare, nici nu a fost introdus pe circuitul de avizare, etapa premergătoare obligatorie anterior includerii pe agenda de lucru, în vederea dezbaterii şi adoptării de către Guvern. (...)Menţionăm că, urmare unor memorii primite de SGG în care erau expuse mai multe variante de reorganizare decât cele propuse în proiectul iniţial de act normativ al Autorităţii, SGG a solicitat şi ANSVSA, în cadrul procedurii de evaluare preliminară, să analizeze toate punctele de vedere primite pentru a se lua o decizie fundamentată în cunoştinţă de cauză', se arată în comunicatul citat.
Acesta mai precizează că evaluarea preliminară reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
'Până la finalizarea unui proiect de act normativ şi supunerea spre dezbatere publică a acestuia, procedura prealabilă de evaluare preliminară a unui proiect de act normativ în care se formulează puncte de vedere se desfăşoară doar între instituţiile vizate', se subliniază în comunicat.
ANSVSA este organizată şi funcţionează ca autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru, mai menţionează sursa citată.
Sursa: Agerpres