Adama
Vinasa Rompak

INS: Recensământul General Agricol se desfăşoară lent

Publicat: 07 ianuarie 2011 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Mai puţin de 15% din numărul total de unităţi de recenzare au fost înregistrate în prima săptămână de la debutul Recensământului General Agricol, potrivit preşedintelui Institutul Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, care a declarat că INS a trebuit să ia măsuri pentru accelerarea activităţii.

“La 10 decembrie, au fost înregistrate 14,4% din numărul total de unităţi de recenzare aflate în sfera totală de cuprindere a recensământului. Ritmul este oarecum unul destul de lent, care nu ne satisface, motiv pentru care s-au luat măsurile necesare de accelerare a activităţii în toate zonele ţării, astfel încât să recuperăm aceste rămâneri în urmă”, a spus Voineagu.

Potrivit preşedintelui INS, în 13 judeţe s-au înregistrat procente de colectare superioare mediei naţionale, variind între 15% şi 29%, iar un ritm mai scăzut a fost înregistrat în judeţele Hunedoara, Harghita, Sibiu, Satu Mare, Constanţa, Sălaj.

Recensământul General Agricol a început joi, 2 decembrie a.c., cu adunarea datelor din teren de către recenzori, pe baza declaraţiilor celor care desfăşoară activităţi agricole. Datele sunt culese prin interviu faţă în faţă de către recenzori pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, şi prin autoînregistrare, sub îndrumarea recenzorilor şefi/coordonatorilor, pentru unităţile cu personalitate juridică, în activitatea de recenzare fiind implicaţi 30.000 de recenzori, 5.000 recenzori şefi, 3.250 de coordonatori şi 140 recenzori pentru ancheta de control. Colectarea datelor trebuie finalizată până la 31 ianuarie 2011. Toate informaţiile obţinute în teren au caracter confidenţial şi vor fi folosite numai în scopuri statistice.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 827 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii