Descentralizarea clatină Agricultura din temelii
Cosmin TRIF
Publicat: 01 iulie 2009 - 09:00
Conform unor declaraţii recente ale ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, numărul structurilor din subordinea Ministerului Agriculturii scade cu 67%, ceea ce, practic, echivalează cu remodelarea ministerului. Dacă planul lui Ilie Sârbu va reuşi să-şi atingă ţelul, actualul ministru va intra în istorie drept omul care a izbutit să înfrângă birocraţia. Pentru că, în esenţă, Sârbu tocmai asta doreşte: să scape de armata de funcţionari, care mai mult încurcă decât rezolvă lucrurile.
Amintiţi-vă de câte semnături, avize ori aprobări aveţi nevoie ori de
câte ori doriţi să întreprindeţi ceva. Nimeni nu ştie prin câte birouri
trebuie să treacă o hârtie până să primească ok-ul final. Ei bine, prin
renunţarea la două treimi din numărul structurilor din minister, Ilie
Sârbu susţine că încearcă să facă lucrurile să se mişte mai repede şi
mai bine.
„Vrem să ducem decizia în teritoriu, aproape de oameni, să nu mai facă
drumuri până la Bucureşti. Acest lucru e posibil prin Camerele
Agricole. Oamenii vor avea la nivelul comunei toate informaţiile de
care au nevoie, vor putea fi ajutaţi să completeze cererile pentru
obţinerea subvenţiilor”, a declarat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Dacă se va concretiza, acest proiect este prima măsură de restructurare
„din temelii” a unui minister survenită în ultimii douăzeci de ani.
Schimbări structurale
Ilie Sârbu ne-a anunţat că numărul structurilor care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii va fi redus cu 67%. Aceasta înseamnă că, din 206 structuri, câte există, în prezent, la nivelul ministerului, vor mai rămâne 69. Potrivit noii viziuni, atribuţiile structurilor desfiinţate vor fi transferate unor structuri nou create în cadrul instituţiei sau vor fi preluate de către autorităţile locale.
"Este prima dată după 40 de ani când avem o asemenea acţiune. Intenţionăm să reducem numărul structurilor noastre cu 67%. Trebuie să menţionez că proiectul de ordonanţă care va intra mâine (n.r. - 14 iunie 2009) în şedinţa Guvernului este doar la faza de proiect. El se poate schimba atât în şedinţa Executivului, cât şi la nivelul comisiilor parlamentare, care 100% vor aduce amendamente", a declarat, recent, ministrul Ilie Sârbu.
Concret, proiectul prevede descentralizarea şi restructurarea agenţiilor şi structurilor din subordinea Ministerului Agriculturi:
Agenţia Domeniilor Statului se va desfiinţa, după ce îşi va descentraliza activităţile şi îşi va transfera activele şi pasivele către Consiliile Locale, cele 42 de Direcţii Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală se descentralizează prin transferul către Consiliile Judeţene al competenţelor administrative şi financiare, cele cele 42 de Oficii judeţene de consultanţă agricolă (inclusiv centrele locale) din subordinea acesteia, se reorganizează pe măsura înfiinţării Camerelor Agricole, instituţii publice aflate sub autoritatea Consiliilor Judeţene, cele 42 de Oficii Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice şi Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Seminţelor şi Materialul Săditor, care se află, în prezent, în subordinea Ministerului Agriculturii, vor trece, de asemena, în subordinea Consiliilor Judeţene.
Şi numărul agenţiilor ministerului va fi redus cu unu, de la şapte la şase.
Conform noilor prevederi, vor fi create 42 de Inspecţii pentru Agricultură, care vor include inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, cu filiale în 10 judeţe. De asemenea, din cele şase autorităţi de reglementare şi de administrare din cadrul ministerului, vor rămâne doar trei.
Personalul din instituţiile reorganizate, care va rămâne disponibil, nu va fi dat afară, oamenii urmând să fie redistribuiţi în celelalte instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii. „Se pot face redistribuiri. E nevoie de posturi, de exemplu, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, e nevoie de posturi la APDRP, mai avem nevoie de posturi la ANPA, la Agenţia Zonei Montane”, a mai spus ministrul Ilie Sârbu în cadrul unor declaraţii de presă.
Toate structurile care vor fi reorganizate vor avea finanţare mixtă, atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri proprii.
Proiectul de descentralizare şi reorganizare a administraţiei agricole a fost prezentat în şedinţa de Guvern din 14 iunie a.c., acesta urmând a fi dezbătut spre aprobare în şedinţa de Guvern de miercuri, 17 iunie 2009.
CU CE FOLOS?
Întrebarea care se pune este dacă acest proiect va reuşi să fie pus în aplicare în aşa fel încât el să producă efectele scontate. Cu alte cuvinte, să rezulte un sistem mai simplu şi mai eficient. Altfel, nu facem altceva decât să ne îmbătăm, din nou, cu apă rece. Însuşi Sârbu atenţiona asupra faptului că proiectul poate suferi schimbări.
Desigur, orice schimbări sunt bine venite câtă vreme aduc plus-valoare şi coerenţă. De fapt, ce aşteptăm de la noile reglementări? În principal, fermierii îşi doresc reducerea birocraţiei şi fluidizarea procesului decizional. Pe de o parte, statul trebuie să urmărească utilizarea banului public, inclusiv a subvenţiilor europene, iar pe de altă parte, fermierul trebuie să beneficieze de sprijinul nemijlocit al autorităţilor în activitatea sa. Pare chiar aşa de mult?