În jur de 3000 de oameni, fermieri din majoritatea judeţelor ţării, s-au strâns în data de 29 iunie a.c., în faţa Prefecturii din Cluj-Napoca, după un marş de protest pe străzile municipiului.
„În jurul orei 13 ne-am postat în faţa Prefecturii şi am cerut întrevederea cu Prefectul, care ne-a şi primit, cerându-ne să-i prezentăm problemele noastre. Am cerut să ne stabilească o întâlnire cu premierul Emil Boc la Bucureşti sau prin intermediul unei teleconferinţe.
Răspunsul n-a venit în termenul de o oră şi jumătate, aşa cum ni s-a promis, ceea ce ne-a determinat să forţăm rândurile, dar forţele speciale ne-au lovit cu bastoane şi cu spray lacrimogen. Abia la ora 15 ne-au răspuns că premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Agriculturii ne aşteaptă vineri, 2 iulie, la Bucureşti pentru a discuta nemulţumirile noastre”, ne-a declarat Mircea Ciurea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine (FCBR).
Preşedintele FCBR spune că autorităţile publice locale şi centrale, forţele de ordine, comisiile de autorizare a mitingurilor de protest apără interesele politicienilor, şi nu pe ale cetăţenilor: “Atunci când reclamăm devastarea culturilor în urma calamităţilor, nu se iau măsuri pentru noi, însă se iau măsuri împotriva noastră, atunci când ne cererem drepturile pe cale paşnică şi în condiţii democratice. Însă mai mare disconfort îl creează cetăţeanului măsurile luate de Guvern, care ne obligă să practicăm preţuri prohibitive pentru cetăţenii de rând. Până la urmă, salvarea sectorului agricol este o măsură de securitate naţională”.
Întâlnirea cu oficialii n-a adus nimic concret
„Am explicat celor doi miniştri şi premierului situaţia din teren, deoarece avem convingerea că aceasta tot nu se cunoaşte, iar ei ne-au acuzat că s-au dat subvenţii la agricultură şi banii nu s-au întors la bugetul statului. Am replicat că nu este vina noastră că s-au dat aceste pomeni electorale...
Noi am solicitat de nenumărate ori ca cei care nu posedă animale să nu mai primească subvenţie şi ca data de referinţă să fie 31 ianuarie a fiecărui an pentru care se acordă subvenţia, tocmai pentru a putea verifica dacă beneficiarii posedă sau nu animale. Răspunsul lor a fost că nu se poate, că subvenţia este notificată până în 2013 în forma aceasta.
Tindem să credem că totul a fost şi este o minciună din moment ce ei vor să schimbe regulile jocului în timpul desfăşurării, adică să nu ne mai acorde CNDP-ul ca şi până acum. Ei insistă să dea 21 euro pe tona de lapte cotă, de la bugetul statului, precum şi alte fonduri pentru vaca de carne”, precizează Mircea Ciurea.
În final, la Bucureşti s-a stabilit o nouă întâlnire pentru data de 5 iulie, când ministrul Agriculturii şi premierul au promis că se vor stabili şi clarifica măsurile de sprijin care vor fi acordate anul acesta. “Dacă nu vor fi de acord cu propunerile noastre, noi nu acceptăm altă variantă, pentru că şi aşa am făcut destule concesii, iar pe viitor ne vom organiza şi vom bloca drumurile naţionale”, declară Mircea Ciurea.
Reprezentanţii crescătorilor de bovine spun că au pornit de la ideea ca cele o sută şi ceva milioane de euro, cât au solicitat, să fie repartizaţi pe toate cele patru elemente care compun CNDP-ul, şi anume: cota de lapte, tineretul mascul la îngrăşat, vaca la abatorizare şi să se adauge şi tineretul femel pentru reproducţie.
Potrivit vicepreşedintelui Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, premierul Emil Boc a promis crescătorilor de bovine că va suplimenta bugetul Ministerului Agriculturii cu fondurile necesare efectuării plăţilor naţionale directe complementare pentru specia bovine printr-o rectificare bugetară.